NEEMIA

(Isaia 58.12.)


Rugăciunea lui Neemia.

1

1Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chișleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,

Neem 10.1;

2a venit Hanani, unul din frații mei, și câțiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpați care mai rămăseseră din robie, și despre Ierusalim.

3Ei mi-au răspuns: "Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în țară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, și porțile sunt arse de foc."

Neem 2.17;2Împ 25.10;

4Când am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plâns, și m-am jelit multe zile. Am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor,

5și am zis: "Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu care ții legământul Tău și ești plin de îndurare față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!

Dan 9.4;Ex 20.6;

6Să ia aminte urechea Ta și ochii să-Ți fie deschiși: ascultă rugăciunea pe care ți-o face robul Tău acum, zi și noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu și casa tatălui meu am păcătuit.

1Împ 8.28-29;2Cron 6.40;Dan 9.17-18Dan;

7Te-am supărat, și n-am păzit poruncile Tale, legile și orânduirile, pe care le-ai dat robului Tău Moise.

Ps 106.6;Dan 9.5;Deut 28.15;

8Adu-Ți aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: "Când veți păcătui, vă voi risipi printre popoare;

Lev 26.33;Deut 4.25-27;Deut 28.64;

9dar dacă vă veți întoarce la Mine, și dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi izgoniți la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce iarăși în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo."

Lev 26.39-etc;Deut 4.29-31;Deut 30.2;Deut 30.4;

10Ei sunt robii Tăi și poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare și prin mâna Ta cea tare.

Deut 9.29;Dan 9.15;

11Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, și la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău, și fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!" Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Neem 1.6;Isa 26.8;Evr 13.18;Neem 2.1;

Neemia la Ierusalim.

2

1În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

Ezra 7.1;Neem 1.11;

2Împăratul mi-a zis: "Pentru ce ai fața tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii." Atunci m-a apucat o mare frică,

Prov 15.13;

3și am răspuns împăratului: "Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am fața tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sunt arse de foc?"

1Împ 1.31;Dan 2.4;Dan 5.10;Dan 6.6-21;Neem 1.3;

4Și împăratul mi-a zis: "Ce ceri?" Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor,

5și am răspuns împăratului: "Dacă găsește cu cale împăratul, și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou."

6Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: "Cât va ține călătoria ta, și când te vei întoarce?" Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărât o vreme.

Neem 5.14;Neem 13.6;

7Apoi am zis împăratului: "Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,

8și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuii de lângă casă, pentru zidul cetății, și pentru casa în care voi locui." Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

Neem 3.7;Ezra 5.5;Ezra 7.6-28;Neem 2.18;

9M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu, și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oastei și niște călăreți.

10Sanhalat, Horonitul, și Tobia, slujitorul Amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Neemia îmbărbătează pe popor.

11Am ajuns la Ierusalim, și am rămas acolo trei zile.

Ezra 8.32;

12După aceea, m-am sculat noaptea cu câțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nici o altă vită, afară de vita pe care călăream.

13Am ieșit noaptea pe poarta văii, și m-am îndreptat spre izvorul balaurului și spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.

2Cron 26.9;Neem 3.13;Neem 1.3;Neem 2.17;

14Am trecut pe la poarta izvorului și pe la iazul împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

Neem 3.15;

15M-am suit noaptea pe la pârău, și m-am uitat iarăși, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, și astfel m-am întors.

2Sam 15.23;Ier 31.40;

16Dregătorii nu știau unde fusesem, și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

17Le-am zis atunci: "Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului, și să nu mai fim de ocară!"

Neem 1.3;Ps 44.13;Ps 79.4;Ier 24.9;Ezec 5.14-15;Ezec 22.4;

18Și le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: "Să ne sculăm, și să zidim!" Și s-au întărit în această hotărâre bună.

Neem 2.8;2Sam 2.7;

19Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: "Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?"

Ps 44.13;Ps 79.4;Ps 80.6;Neem 6.6;

20Și eu le-am răspuns: "Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi, n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim."

Ezra 4.3;

Dregerea zidurilor Ierusalimului.

3

1Marele preot Eliașib s-a sculat împreună cu frații săi, preoții, și au zidit poarta oilor. Au sfințit-o, și i-au pus ușile; au sfințit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.

Neem 12.10;Ioan 5.2;Neem 12.39;Ier 31.38;Zah 14.10;

2Alături de Eliașib au zidit și oamenii din Ierihon; alături de el a zidit și Zacur, fiul lui Imri.

Ezra 2.34;

3Fiii lui Senaa au zidit poarta peștilor. Au acoperit-o cu scânduri, și i-au pus ușile, încuietorile și zăvoarele.

2Cron 33.14;Neem 12.39;Țef 1.10;Neem 6.1;Neem 7.1;

4Alături de ei a lucrat la dregerea zidului Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț; alături de ei a lucrat Meșulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabeel; alături de ei a lucrat Țadoc, fiul lui Baana;

5alături de ei au lucrat Tecoiții, ai căror fruntași nu s-au supus în slujba Domnului.

Jud 5.23;

6Ioiada, fiul lui Paseah, și Meșulam, fiului lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri, și i-au pus ușile, încuietorile și zăvoarele.

Neem 12.39;

7Alături de ei au lucrat Melatia, Gabaonitul, Iadon, Meronotitul, și oamenii din Gabaon și Mițpa, până la scaunul dregătorului de dincoace de râul Eufrat;

Neem 2.8;

8alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, și alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat.

9Alături de ei a lucrat Refaia, fiul lui Hur, care era mai mare peste jumătate din ținutul Ierusalimului.

10Alături de ei a lucrat, în fața casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, și alături de el a lucrat Hatuș, fiul lui Hașabnia.

11O altă parte a zidului și turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, și de Hașub, fiul lui Pahat-Moab.

Neem 12.38;

12Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Șalum, fiul lui Haloheș, mai marele peste jumătate din ținutul Ierusalimului.

13Hanun și locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o, și i-au pus ușile, încuietorile și zăvoarele. Ei au făcut o mie de coți de zid până la poarta gunoiului.

Neem 2.13;Neem 2.13;

14Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ținutul Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o, și i-a pus ușile, încuietorile și zăvoarele.

15Șalun, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ținutul Mițpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri, și i-a pus ușile, încuietorile și zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care pogoară din cetatea lui David.

Neem 2.14;Ioan 9.7;

16După el Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ținutul Bet-Țurului, a lucrat la dregerea zidului până în fața mormintelor lui David, până la iazul care fusese zidit, și până la casa vitejilor.

2Împ 20.20;Isa 22.11;

17După el au lucrat Leviții, Rehum, fiul lui Bani, și alături de el a lucrat, pentru ținutul său, Hașabia, mai marele peste jumătate din ținutul Cheila.

18După el au lucrat frații lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din ținutul Cheila;

19și alături de el Ezer, fiul lui Iosua, mai marele Mițpei, a dres o altă parte a zidului, în fața suișului casei armelor, în unghi.

2Cron 26.9;

20După el Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte, de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliașib.

21După el Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț, a dres o altă parte, de la poarta casei lui Eliașib, până la capătul casei lui Eliașib.

22După el au lucrat preoții din împrejurimile Ierusalimului.

23După ei Beniamin și Hașub au lucrat în dreptul casei lor. După ei Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lângă casa lui.

24După el Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, de la casa lui Azaria până la unghi și până la colț.

Neem 3.19;

25Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în fața unghiului și în fața turnului de sus care iese înainte din casa împăratului, lângă curtea temniței. După el a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoș.

Ier 32.2;Ier 33.1;Ier 37.21;

26Slujitorii Templului, care locuiesc pe deal, au lucrat până în dreptul porții apelor, la răsărit, și până în dreptul turnului care iese în afară.

Ezra 2.43;Neem 11.21;2Cron 27.3;Neem 8.1-3;Neem 12.37;

27După el Tecoiții au dres o altă parte, în dreptul turnului celui mare, care iese în afară până la zidul dealului.

28Deasupra porții cailor, preoții au lucrat fiecare înaintea casei lui.

2Împ 11.16;2Cron 23.15;Ier 31.40;

29După ei Țadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Șemaia, fiul lui Șecania, păzitorul porții de la răsărit.

30După el Hanania, fiul lui Șelemia, și Hanun, al șaselea fiu al lui Țalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei Meșulam, fiul lui Berechia, a lucrat în fața odăii lui.

31După el Malchia, dintre argintari, a lucrat până la casele slujitorilor Templului și negustorilor, în dreptul porții Mifcad, și până la odaia de sus din colț.

32Argintarii și negustorii au lucrat între odaia de sus din colț și poarta oilor.

Lucrările urmează.

4

1Când a auzit Sanbalat că zidim iarăși zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. Și-a bătut joc de Iudei,

Neem 2.10-19;

2și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: "La ce lucrează acești Iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?"

3Tobia, Amonitul, era lângă el, și a zis: "Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră."

Neem 2.10-19;

4"Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, și dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.

Ps 123.3-4Ps;Prov 3.34;

5Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc."

Ps 69.27-28;Ps 109.14-15;Ier 18.23;

6Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă.

7Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniții și Asdodiții, s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe.

Neem 4.1;

8S-au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, și să-i facă stricăciuni.

Ps 83.3-5;

9Ne-am rugat Dumnezeului nostru, și am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.

Ps 50.15;

10Însă Iuda zicea: "Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul."

11Și vrăjmașii noștri ziceau: "Nu vor ști și nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea."

12Și Iudeii, care locuiau lângă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi.

13De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor.

14M-am uitat, și sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: "Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre, și pentru casele voastre!"

Num 14.9;Deut 1.29;Deut 10.17;2Sam 10.12;

15Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul, și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui.

Iov 5.12;

16Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.

17Cei ce zideau zidul, și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma.

18Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine.

19Am zis mai marilor, dregătorilor, și celuilalt popor: "Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții.

20La sunetul trâmbiței, să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi."

Ex 14.14-25;Deut 1.30;Deut 3.22;Deut 20.4;Ios 23.10;

21Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.

22În același timp, am mai zis poporului: "Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm."

23Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.

Plângerile poporului.

5

1Din partea oamenilor din popor și din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraților lor Iudei.

Isa 5.7;Lev 25.35-37;Deut 15.7;

2Unii ziceau: "Noi, fiii noștri și fetele noastre, suntem mulți; să ni se dea grâu ca să mâncăm și să trăim."

3Alții ziceau: "Punem zălog ogoarele, viile și casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei."

4Alții ziceau: "Am împrumutat argint punând zălog ogoarele și viile noastre pentru birul împăratului.

5Și totuși carnea noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor; și iată, supunem la robie pe fiii noștri și pe fetele noastre, și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora."

Isa 58.7;Ex 21.7;Lev 25.39;

6M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile și cuvintele acestea.

7Am hotărât să mustru pe cei mari și pe dregători, și le-am zis: "Ce! voi împrumutați cu camătă fraților voștri?" Și am strâns în jurul meu o mare mulțime,

Ex 22.25;Lev 25.36;Ezec 22.12;

8și le-am zis: "Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe frații noștri Iudei, vânduți neamurilor; și voi să vindeți pe frații voștri? Și încă nouă să ne fie vânduți?" Ei au tăcut, neavând ce să răspundă.

Lev 25.48;

9Apoi am zis: "Ce faceți voi nu este bine. N-ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă?

Lev 25.36;2Sam 12.14;Rom 2.24;1Pet 2.12;

10Și eu, și frații mei și slujitorii mei, le-am împrumutat argint și grâu. Să le lăsăm dar datoria aceasta!

11Dați-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele, și a suta parte din argintul, din grâul, din mustul și din untdelemnul, pe care l-ați cerut de la ei ca dobândă."

12Ei au răspuns: "Le vom da înapoi, și nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis." Atunci am chemat pe preoți, înaintea cărora i-am pus să jure că își vor ține cuvântul.

Ezra 10.5;Ier 34.8-9;

13Și mi-am scuturat mantaua, zicând: "Așa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui și de averile lui pe orice om care nu-și va ține cuvântul, și așa să fie scuturat omul acela și lăsat cu mâinile goale!" Toată adunarea a zis: "Amin." Și au lăudat pe Domnul. Și poporul s-a ținut de cuvânt.

Mat 10.14;Fapt 13.51;Fapt 18.6;2Împ 23.3;

Neemia ca dregător.

14Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în țara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci și doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului.

Neem 13.6;1Cor 9.4-15;

15Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul, și luau de la el pâine și vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar și slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut așa, din frică de Dumnezeu.

2Cor 11.9;2Cor 12.13;Neem 5.9;

16Ba, mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat nici un ogor, și toți slujitorii mei erau la lucru.

17Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, Iudei și dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile dimprejur.

2Sam 9.7;1Împ 18.19;

18Mi se pregătea în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși, și păsări, și la fiecare zece zile se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.

1Împ 4.22;Neem 5.14-15;

19Adu-Ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!

Noi piedici.

6

1Nu pusesem încă ușile porților când Sanbalat, Tobia, Gheșem, Arabul, și ceilalți vrăjmași ai noștri au auzit că zidisem zidul și că n-a mai rămas nici o spărtură.

Neem 3.1-3;Neem 2.10-19;Neem 4.1-7;

2Atunci Sanbalat și Gheșem au trimis să-mi spună: "Vino, și să ne întâlnim în satele din valea Ono. Își puseseră de gând să-mi facă rău.

Prov 26.24-25;1Cron 8.12;Neem 11.35;Ps 37.12-32;

3Le-am trimis soli cu următorul răspuns: "Am o mare lucrare de făcut, și nu pot să mă pogor; cât timp l-aș lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta."

4Mi-au făcut în patru rânduri aceeași cerere, și le-am dat același răspuns.

5Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ținea în mână o scrisoare deschisă.

6În ea era scris: "Se răspândește zvonul printre popoare, și Gașmu spune că tu și Iudeii aveți de gând să vă răsculați, și că în acest scop zidești zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor,

Neem 2.19;

7și că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Și acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului. Vino dar, și să ne sfătuim împreună."

8Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: "Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născocești!"

9Toți oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze, și își ziceau: "Li se va muia inima, și lucrarea nu se va face." Acum, Dumnezeule, întărește-mă!

10M-am dus la Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, și a zis: "Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem ușile Templului: căci vin să te omoare, și au să vină noaptea să te omoare."

11Eu am răspuns: "Un om ca mine să fugă? Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!"

12Și am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit așa pentru mine, fiindcă Sanbalat și Tobia îi dăduseră argint.

Ezec 13.22;

13Și câștigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.

14Adu-Ți aminte, Dumnezeule, de Tobia și de Sanbalat, și de faptele lor! Adu-Ți aminte și de Noadia, proorocița, și de ceilalți prooroci care căutau să mă sperie!

Neem 13.29;Ezec 13.17;

15Zidul a fost isprăvit în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile.

16Când au auzit toți vrăjmașii noștri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult, și au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.

Neem 2.10;Neem 4.1-7;Neem 6.1;Ps 126.2;

17În vremea aceea erau unii fruntași din Iudea, care trimiteau deseori scrisori lui Tobia și primeau și ei scrisori de la el.

18Căci mulți din Iuda erau legați cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Șecania, fiul lui Arah, și fiul său Iohanan luase pe fata lui Meșulam, fiul lui Berechia.

19Vorbeau bine de el chiar în fața mea, și-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoșeze.

Numărul Israeliților întorși sub Zorobabel.

7

1După ce s-a zidit zidul și am pus ușile porților, au fost puși în slujbele lor ușierii, cântăreții și Leviții.

Neem 6.1;

2Am poruncit fratelui meu Hanani, și lui Hanania, căpetenia cetățuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulți prin credincioșia și prin frica lui de Dumnezeu,

Ex 18.21;

3și le-am zis: "Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de căldura soarelui, și ușile să fie închise cu încuietorile, în fața voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui."

4Cetatea era încăpătoare și mare, dar popor era puțin în ea, și casele nu erau zidite.

5Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai mari, pe dregători și poporul, ca să-i număr. Am găsit o carte cu spițele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie, și am văzut scris în ea cele ce urmează.

6Iată pe cei din țară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui.

Ezra 2.1-etc;

7Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaților din poporul lui Israel:

8fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi;

9fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi;

10fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi;

11fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;

12fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru;

13fiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci;

14fiii lui Zacai, șapte sute șaizeci;

15fiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt;

16fiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt;

17fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi;

18fiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte;

19fiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte;

20fiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci;

21fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci și opt;

22fiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt;

23fiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru;

24fiii lui Harif, o sută doisprezece;

25fiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci;

26oamenii din Betleem și din Netofa, o sută optzeci și opt;

27oamenii din Anatot, o sută douăzeci și opt;

28oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci și doi;

29oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot, șapte sute patruzeci și trei;

30oamenii din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu;

31oamenii din Micmas, o sută douăzeci și doi;

32oamenii din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei;

33oamenii din celălalt Nebo, cincizeci și doi;

34fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru;

Neem 7.12;

35fiii lui Harim, trei sute douăzeci;

36fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci și cinci;

37fiii lui Lod, lui Hadid și lui Ono, șapte sute douăzeci și unu;

38fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.

39Preoți: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute șaptezeci și trei;

1Cron 24.7;

40fiii lui Imer, o mie cinci zeci și doi;

1Cron 24.14;

41fiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte;

1Cron 9.12;1Cron 24.9;

42fiii lui Harim, o mie șaptesprezece.

1Cron 24.8;

43Leviți: fiii lui Iosua și lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, șaptezeci și patru.

44Cântăreți: fiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.

45Ușieri: fiii lui Șalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.

46Slujitori ai Templului: fiii lui Țiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,

47fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,

48fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,

49fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,

50fiii lui Reaia, fiii lui Rețin, fiii lui Necoda,

51fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,

52fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefișim,

53fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,

54fiii lui Bațlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harșa,

55fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,

56fiii lui Nețiah, fiii lui Hatifa.

57Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,

58fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,

59fiii lui Șefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hațebaim, fiii lui Amon.

60Toți slujitorii Templului și fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci și doi.

61Iată pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub-Adon, și din Imer, și care n-au putut să-și arate casa părintească și neamul, ca dovadă că erau din Israel.

Ezra 2.59;

62Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.

63Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, și a fost numit cu numele lor.

64Și-au căutat cartea spițelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost dați afară din preoție,

65și dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile prea sfinte până nu va întreba un preot pe Urim și Tumim.

66Adunarea întreagă era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de inși,

67afară de robii și roabele lor, în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.

68Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri,

69patru sute treizeci și cinci de cămile, și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.

70Mulți din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veșminte preoțești.

Neem 8.9;

71Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint.

Ezra 2.69;

72Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint, și șaizeci și șapte de veșminte preoțești.

73Preoții și Leviții, ușierii, cântăreții, oamenii din popor, slujitorii Templului și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor.

Ezra 3.1;

Citirea Legii.

8

1Când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porții apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.

Ezra 3.1;Neem 3.26;Ezra 7.6;

2Și preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbați și femei și din toți cei ce erau în stare s-o înțeleagă. Era întâia zi a lunii a șaptea.

Lev 23.24;Deut 31.11-12;

3Ezra a citit în carte de dimineață până la amiază, pe locul deschis dinaintea porții apelor, în fața bărbaților și femeilor și în fața celor ce erau în stare s-o înțeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărții Legii.

4Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Șema, Anaia, Urie, Hilchia și Maaseia, și la stânga: Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam.

5Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Și când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.

Jud 3.20;

6Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, și tot poporul a răspuns ridicând mâinile: "Amin! Amin!" Și s-au plecat și s-au închinat înaintea Domnului, cu fața la pământ.

1Cor 14.16;Plân 3.41;1Tim 2.8;Ex 4.31;Ex 12.27;2Cron 20.18;

7Iosua, Bani, Șerebia, Iamin, Acub, Șabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, și Leviții, lămureau poporului Legea, și fiecare stătea la locul lui.

Lev 10.11;Deut 33.10;2Cron 17.7-9;Mal 2.7;

8Ei citeau deslușit în cartea Legii lui Dumnezeu, și-i arătau înțelesul, ca să-i facă să înțeleagă ce citiseră.

Prăznuirea sărbătorii corturilor.

9Dregătorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra, și Leviții care învățau pe popor, au zis întregului popor: "Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociți și să nu plângeți!" Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.

Ezra 2.63;Neem 7.65;Neem 10.1;2Cron 35.3;Neem 8.8;Lev 23.24;Num 29.1;Deut 16.14-15;Ecl 3.4;

10Ei le-au zis: "Duceți-vă de mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci, și trimiteți câte o parte și celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră."

Est 9.19-22;Apoc 11.10;

11Leviții potoleau pe tot poporul, zicând: "Tăceți, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniți!"

12Și tot poporul s-a dus să mănânce și să bea. Și au trimis câte o parte și altora, și s-au înveselit mult. Căci înțeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.

Neem 8.10;Neem 8.7-8;

13A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoții și Leviții, s-au strâns la cărturarul Ezra, ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.

14Și au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise, că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi, în timpul sărbătorii lunii a șaptea.

Lev 23.34-42;Deut 16.13;

15Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetățile lor și la Ierusalim: "Duceți-vă la munte și aduceți ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic, și ramuri de copaci stufoși, ca să faceți corturi, cum este scris."

Lev 23.4;Deut 16.16;Lev 23.40;

16Atunci poporul s-a dus și a adus ramuri, și au făcut corturi pe acoperișul caselor lor, în curțile lor, în curțile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porții apelor și pe locul deschis de la poarta lui Efraim.

Deut 22.8;Neem 12.37;2Împ 14.13;Neem 12.39;

17Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi și au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel așa ceva. Și a fost foarte mare veselie.

2Cron 30.21;

18Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea șapte zile, și a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.

Deut 31.10-etc;Lev 23.36;Num 29.35;

Postul și mărturisirea păcatelor.

9

1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcați în saci și presărați cu țărână, pentru ținerea unui post.

Neem 8.2;Ios 7.6;1Sam 4.12;2Sam 1.2;Iov 2.12;

2Cei ce erau din neamul lui Israel, despărțindu-se de toți străinii, au venit și și-au mărturisit păcatele lor și fărădelegile părinților lor.

Ezra 10.11;Neem 13.3-30;

3După ce au șezut jos, au citit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte din zi și-au mărturisit păcatele și s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.

Neem 8.7-8;

4Iosua, Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s-au suit pe scaunul Leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor.

5Și Leviții Iosua, Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia, au zis: "Sculați-vă și binecuvântați pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veșnicie în veșnicie! "Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și de orice laudă!

1Cron 29.13;

6Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta.

2Împ 19.15-19;Ps 86.10;Isa 37.16-20;Gen 1.1;Ex 20.11;Apoc 14.7;Deut 10.14;1Împ 8.27;Gen 2.1;Ps 36.6;

7Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, și i-ai pus numele Avraam.

Gen 11.31-12.1;Gen 17.5;

8Tu ai găsit inima lui credincioasă înainta Ta, ai făcut legământ cu el, și ai făgăduit că vei da seminței lui țara Canaaniților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Iebusiților și Ghirgasiților. Și Ți-ai ținut cuvântul, căci ești drept.

Gen 15.6;Gen 12.7;Gen 15.18;Gen 17.7-8;Ios 23.14;

9Tu ai văzut necazul părinților noștri în Egipt, și le-ai auzit strigătele la Marea Roșie.

Ex 2.25;Ex 3.7;Ex 14.10;

10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui, pentru că știai cu câtă îngâmfare se purtaseră față de părinții noștri, și Ți-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.

Ex 7.1-10.29, Cap.7-10;Ex 12.1-12.51, Cap.12;Ex 14.1-14.31, Cap.14;Ex 18.11;Ex 9.16;Isa 63.12-14;Ier 32.20;Dan 9.15;

11Ai despărțit marea înaintea lor, și au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbușit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.

Ex 14.21-28;Ps 78.13;Ex 15.5-10;

12I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, și noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.

Ex 13.21;

13Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălțimea cerurilor, și le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și orânduiri minunate.

Ex 19.20;Ex 20.1;Ps 19.8-9;Rom 7.12;

14Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt, și le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învățături și o lege.

Gen 2.3;Ex 20.8-11;

15Le-ai dat, de la înălțimea cerurilor, pâine, când le era foame, și ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete. Și le-ai spus să intre în stăpânirea țării pe care jurasei că le-o vei da.

Ex 16.14-15;Ioan 6.31;Ex 17.6;Num 20.9-etc;Deut 1.8;

16Dar părinții noștri s-au îngâmfat și și-au înțepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale,

Neem 9.29;Ps 106.6;Deut 31.27;2Împ 17.14;2Cron 30.8;Ier 19.15;

17n-au vrut să asculte, și au dat uitării minunile pe care le făcusei pentru ei. Și-au înțepenit grumazul; și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit,

Ps 78.11-43;Num 14.4;Ex 34.6;Num 14.18;Ps 86.5-15;Ioel 2.13;

18nici chiar atunci când și-au făcut un vițel turnat, și au zis: "Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!" și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

Ex 32.4;

19În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul, pe care aveau să-l urmeze.

Neem 9.27;Ps 106.45;Ex 13.21-22;Num 14.14;1Cor 10.1;

20Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înțelepți; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor, și le-ai dat apă să-și potolească setea.

Num 11.17;Isa 63.11;Ex 16.15;Ios 5.12;Ex 17.6;

21Patruzeci de ani, ai avut grijă să-i hrănești în pustie, și n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, și picioarele nu li s-au umflat.

Deut 2.7;Deut 8.4;Deut 29.5;

22Le-ai dat în mână împărății și popoare, ale căror ținuturi le-ai împărțit între ei, și au stăpânit țara lui Sihon, împăratul Hesbonului, și țara lui Og, împăratul Basanului.

Num 21.21-etc;

23Le-ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor, și i-ai adus în țara despre care spusesei părinților lor că au s-o ia în stăpânire.

Gen 22.17;

24Și fiii lor au intrat și au luat țara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, Canaaniții, și i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împărații și popoarele țării, ca să le facă ce le place.

Ios 1.2-etc;Ps 44.2-3;

25Au ajuns stăpâni pe cetăți întărite și pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini, și pomi roditori din belșug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrășat, și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.

Neem 9.35;Num 13.27;Deut 8.7-8;Ezec 20.6;Deut 6.11;Deut 32.15;Osea 3.5;

26Totuși, ei s-au răsculat și s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

Jud 2.11-12;Ezec 20.21;1Împ 14.9;Ps 50.17;1Împ 18.4;1Împ 19.10;2Cron 24.20-21;Mat 23.37;Fapt 7.52;

27Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor, și, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori care i-au scăpat din mâinile vrăjmașilor lor.

Jud 2.14;Jud 3.8-etc;Ps 106.41-42;Ps 106.44;Jud 2.18;Jud 3.9;

28Când au avut odihnă, au început iarăși să facă rău, înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au stăpânit. Dar, din nou au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor, și, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.

Jud 3.11-30;Jud 4.1;Jud 5.31;Jud 6.1;Ps 106.43;

29I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlinește, Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul, și n-au ascultat.

Neem 9.16;Lev 18.5;Ezec 20.11;Rom 10.5;Gal 3.12;

30I-ai îngăduit astfel mulți ani, le-ai dat înștiințări prin Duhul tău, prin prooroci, și tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

2Împ 17.13;2Cron 36.15;Ier 7.25;Ier 25.4;Fapt 7.51;1Pet 1.11;2Pet 1.21;Isa 5.5-42.24;

31Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, și nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milostiv și îndurător.

Ier 4.27;Ier 5.10-18;Neem 9.17;

32Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legământul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin care am trecut noi, împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, proorocii noștri, părinții noștri și tot poporul Tău, din vremea împăraților Asiriei până în ziua de azi.

Ex 34.6-7;Neem 1.5;2Împ 17.3;

33Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.

Ps 119.137;Dan 9.14;Ps 106.6;Dan 9.5-8;

34Împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, și părinții noștri n-au păzit Legea, și n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înștiințărilor pe care li le dădeai.

35Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în țara întinsă și roditoare, pe care le-o dădusei, nu Ți-au slujit și nu s-au abătut de la faptele lor rele.

Deut 28.47;Neem 9.25;Neem 9.25;

36Și astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinților noștri, pentru ca să se bucure de roadele și de bunurile lui!

Deut 28.48;Ezra 9.9;

37El își înmulțește roadele pentru împărații cărora ne-ai supus, din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, și suntem într-o mare strâmtorare!"

Deut 28.33-51;Deut 28.48;

Înnoirea legământului.

38Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Și căpeteniile noastre, Leviții noștri și preoții noștri și-au pus pecetea pe el.

2Împ 23.3;2Cron 29.10;2Cron 34.31;Ezra 10.3;Neem 10.29;Neem 10.1;

10

1Iată pe cei ce și-au pus pecetea: Dregătorul Neemia, fiul lui Hacalia Zedechia,

Neem 8.9;Neem 1.1;

2Seraia, Azaria, Ieremia,

Neem 12.1-21;

3Pașhur, Amaria, Malchia,

4Hatuș, Șebania, Maluc,

5Harim, Meremot, Obadia,

6Daniel, Ghineton, Baruc,

7Meșulam, Abia, Miiamin,

8Maazia, Bilgai, Șemaia, preoți.

9Leviții: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel,

10și frații lor, Șebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,

11Mica, Rehob, Hașabia,

12Zacur, Șerebia, Șebania,

13Hodia, Bani, Beninu.

14Căpeteniile poporului: Pareoș, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,

Ezra 2.3;Neem 7.8-etc;

15Buni, Azgad, Bebai,

16Adonia, Bigvai, Adin,

17Ater, Ezechia, Azur,

18Hodia, Hașum, Bețai,

19Harif, Anatot, Nebai,

20Magpiaș, Meșulam Hezir,

21Meșezabeel, Țadoc, Iadua,

22Pelatia, Hanan, Anaia,

23Hosea, Hanania, Hașub,

24Haloheș, Pilha, Șobec,

25Rehum, Hașabna, Maaseia,

26Ahia, Hanan, Anan,

27Maluc, Harim, Baana.

28Cealaltă parte a poporului, preoții, Leviții, ușierii, cântăreții, slujitorii Templului, și toți cei ce se despărțiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii și fetele lor, toți cei ce aveau cunoștință și pricepere,

Ezra 2.36-43;Ezra 9.1;Ezra 10.11-19;Neem 13.3;

29s-au unit cu frații lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ și au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile și legile Lui.

Deut 29.12-14;Neem 5.12-13;Ps 119.106;2Împ 23.3;2Cron 34.31;

30Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele țării și să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noștri;

Ex 34.16;Deut 7.3;Ezra 9.12-14;

31să nu cumpărăm nimic, în ziua Sabatului, și în zilele de sărbătoare, de la popoarele țării care ar aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, și să lăsăm nelucrat pământul în anul al șaptelea și să nu cerem plata nici unei datorii.

Ex 20.10;Lev 23.3;Deut 5.12;Neem 13.15;Ex 23.10-11;Lev 25.4;Deut 15.1-2;Neem 5.12;

Hotărâri pentru întreținerea slujbei.

32Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,

33pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă și din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispășire pentru Israel, și pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.

Lev 24.5,etc;2Cron 2.4;Num 28;Num 29;

34Am tras la sorți, preoți, Leviți și popor, pentru lemnele care trebuiau aduse pe fiecare an, ca dar, la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părintești, la vremuri hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.

Neem 13.31;Isa 40.16;Lev 6.12;

35Am hotărât să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru și cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor;

Ex 23.19;Ex 34.26;Lev 19.23;Num 18.21;Deut 26.2;

36să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoților care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuți ai fiilor noștri și ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii născuți ai vacilor și oilor noastre;

Ex 13.2-13;Lev 27.27;Num 18.15-16;

37să aducem preoților, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală și darurile noastre de mâncare din roadele tuturor pomilor din must și din untdelemn; și să dăm zeciuială din pământul nostru Leviților, care trebuie s-o ia ei înșiși în toate cetățile așezate pe pământurile pe care le lucrăm.

Lev 23.17;Num 15.19;Num 18.12-etc;Deut 18.4;Deut 26.2;Lev 27.30;Num 18.21-etc;

38Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu Leviții când vor ridica zeciuiala; și Leviții vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.

Num 18.26;1Cron 9.26;2Cron 31.11;

39Căci copiii lui Israel și fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must și de untdelemn; acolo sunt uneltele sfântului locaș, și acolo stau preoții care fac slujba, ușierii și cântăreții. Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.

Deut 12.6-11;2Cron 31.12;Neem 13.12;Neem 13.10-11;

Împărțirea noilor locuitori.

11

1Căpeteniile poporului s-au așezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorț, pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în cetatea sfântă, iar ceilalți să locuiască în cetăți.

Neem 11.18;Mat 4.5;Mat 27.53;

2Poporul a binecuvântat pe toți cei ce au primit de bună voie să locuiască la Ierusalim.

Jud 5.9;

3Iată căpeteniile ținutului care s-au așezat la Ierusalim. În cetățile lui Iuda, fiecare s-a așezat în moșia lui, în cetatea lui Israel, preoții și Leviții, slujitorii Templului, și fiii robilor lui Solomon.

1Cron 9.2-3;Ezra 2.43;Ezra 2.55;

4La Ierusalim s-au așezat unii din fiii lui Iuda și din fiii lui Beniamin. - Din fiii lui Iuda: Ataia, fiul lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalaleel, din fiii lui Pereț,

1Cron 9.3-etc;Gen 38.29;

5și Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Șiloni.

6Toți fiii lui Pereț care s-au așezat la Ierusalim, au fost patru sute șaizeci și opt de oameni viteji. -

7Iată fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia,

8și după el, Gabai și Salai, nouă sute douăzeci și opt.

9Ioel, fiul lui Zieri, era căpetenia lor; și Iuda, fiul lui Senua, era a doua căpetenie a cetății.

10Din preoți: Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin,

1Cron 9.10-etc;

11Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, domnul Casei lui Dumnezeu,

12și frații lor care făceau slujba Casei, opt sute douăzeci și doi; Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia,

13și frații săi, capii caselor părintești, două sute patruzeci și doi; și Amașai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer,

14și frații lor, oameni viteji, o sută douăzeci și opt; Zabdiel, fiul lui Ghedolim, era căpetenia lor.

15Din Leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azricam, fiul lui Hașabia, fiul lui Buni,

16Șabetai și Iozabad, însărcinați cu treburile de afară ale Casei lui Dumnezeu, și făcând parte din căpeteniile Leviților;

1Cron 26.29;

17Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care cânta lauda la rugăciune, și Bacbuchia, al doilea din frații săi, și Abda, fiul lui Șamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun.

18Toți Leviții din cetatea sfântă erau două sute optzeci și patru.

Neem 11.1;

19Și ușierii: Acub, Talmon, și frații lor, păzitorii porților, o sută șaptezeci și doi.

20Cealaltă parte din Israel, din preoți, și din Leviți, s-au așezat în toate cetățile lui Iuda, fiecare în moșia lui.

21Slujitorii Templului s-au așezat pe deal, și aveau de căpetenii pe Țiha și Ghișpa.

Neem 3.26;

22Căpetenia Leviților la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Hașabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreții însărcinați cu slujba Casei lui Dumnezeu;

23căci era o poruncă a împăratului cu privire la cântăreți, și li se dădea o parte hotărâtă pe fiecare zi.

Ezra 6.8-9;Ezra 7.20-etc;

24Petahia, fiul lui Meșezabeel, din fiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era dregătorul împăratului pentru toate treburile poporului.

Gen 38.30;1Cron 18.17;1Cron 23.28;

25Cât despre sate și câmpiile lor, unii din fiii lui Iuda s-au așezat la Chiriat-Arba și în locurile care țin de el, la Dibon și în locurile care țin de el, Iecabțeel și în satele care țin de el,

Ios 14.15;

26la Ieșua, la Molada, la Bet-Palet,

27La Hațar-Șual, la Beer-Șeba și în locurile care țin de ea,

28la Țiclag, la Mecona și în locurile care țin de ea,

29la En-Rimon, la Țorea, la Iarmut,

30la Zanoah, la Adulam, și în satele care țin de el, la Lachis și în ținutul lui, la Azeca și în locurile care țin de el. S-au așezat astfel de la Beer-Șeba până la valea lui Hinom.

31Fiii lui Beniamin s-au așezat, de la Gheba la Micmaș, la Aia, la Betel și în locurile care țin de el,

32la Anatot, la Nob, la Hanania,

33la Hațor, la Rama, la Ghitaim,

34la Hadid, la Țeboim, la Nebalat,

35la Lod, și la Ono, valea lucrătorilor.

1Cron 4.14;

36Au fost unii Leviți care s-au unit cu Beniamin, măcar că făceau parte din cetele lui Iuda.

Numărătoarea preoților și Leviților.

12

1Iată preoții și Leviții care s-au întors cu Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra,

Ezra 2.1-2;Neem 10.2-8;

2Amaria, Maluc, Hatuș,

3Șecania, Rehum, Meremot,

4Ido, Ghinetoi, Abia,

Luc 1.5;

5Miiamin, Maadia, Bilga,

6Șemaia, Ioiarib, Iedaia,

7Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceștia au fost căpeteniile preoților și a fraților lor, pe vremea lui Iosua. -

Ezra 3.2;Hag 1.1;Zah 3.1;

8Leviți: Iosua, Binui, Cadmiel, Șerebia, Iuda, Matania, care cârmuia împreună cu frații săi cântarea laudelor;

Neem 11.17;

9Bacbuchia și Uni, care își împlineau slujbele lângă frații lor.

10Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliașib, Eliașib a născut pe Ioiada,

11Ioiada a născut pe Ionatan, și Ionatan a născut pe Iadua.

12Iată, care erau pe vremea lui Ioiachim, preoții, capi de familii: pentru Seraia, Meraia; pentru Ieremia, Hanania;

13pentru Ezra, Meșulam; pentru Amaria, Iohanan;

14pentru Meluchi, Ionatan, pentru Șebania, Iosif;

15pentru Harim, Adna; pentru Meraioat, Helcai;

16pentru Ido, Zaharia, pentru Ghineton, Meșulam;

17pentru Abia, Zicri; pentru Miniamin și Moadia, Piltai;

18pentru Bilga, Șamua; pentru Șemaia, Ionatan;

19pentru Ioiarib, Matnai; pentru Iedaia, Uzi;

20pentru Salai, Calai; pentru Amoc, Eber;

21pentru Hilchia, Hașabia; pentru Iedaia, Netaneel.

22Pe vremea lui Eliașib, lui Ioiada, lui Iohanan și lui Iadua, Leviții, capi de familii, și preoții, au fost scriși, sub domnia lui Dariu, Persanul.

23Fiii lui Levi, capi de familii, au fost scriși în cartea Cronicilor până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliașib.

1Cron 9.14-etc;

24Căpeteniile Leviților, Hașabia, Șerebia, și Iosua, fiul lui Cadmiel, și frații lor împreună cu ei, stând unii în fața altora, erau însărcinați să mărească și să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, omul lui Dumnezeu.

Ezra 3.11;1Cron 23;1Cron 25;1Cron 26;

25Matania, Bacbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Acub, ușieri, făceau de strajă la cămările de la porți.

26Ei trăiau pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și pe vremea lui Neemia, dregătorul, și pe vremea preotului și cărturarului Ezra.

Neem 8.9;Ezra 7.6-11;

Sfințirea zidurilor.

27La sfințirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe Leviți din toate locurile în care locuiau, și i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfințirea și sărbătoarea cu laude și cântări, în sunet de chimvale, alăute și harfe.

Deut 20.5;Ps 30-titlu;1Cron 25.6;2Cron 5.13;2Cron 7.6;

28Fiii cântăreților s-au strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,

29din Bet-Ghilgal, și din ținutul Ghebei și din Azmavet; căci cântăreții își zidiseră sate împrejurul Ierusalimului.

30Preoții și Leviții s-au curățit, și au curățit și pe popor, porțile și zidul.

31Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda, și am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului.

Neem 12.38;Neem 2.13;Neem 3.13;

32În urma acestui cor mergeau Hosea și jumătate din căpeteniile lui Iuda,

33Azaria, Ezra, Meșulam,

34Iuda, Beniamin, Șemaia, și Ieremia,

35unii din fiii preoților cu trâmbițe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,

Num 10.2-8;

36și frații săi, Șemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda și Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.

1Cron 28.5;

37La poarta izvorului, s-au suit drept înainte pe treptele cetății lui David pe ridicătura zidului, deasupra casei lui David, până la poarta apelor, spre răsărit.

Neem 2.14;Neem 3.15;Neem 3.15;Neem 3.26;Neem 8.1-16;

38Al doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers până la zidul cel lat;

Neem 12.31;Neem 3.11;Neem 3.8;

39apoi pe deasupra porții lui Efraim, pe deasupra porții celei vechi, pe deasupra porții peștilor, pe deasupra turnului lui Hananeel și pe deasupra turnului Mea, până la poarta oilor. Și s-au oprit la poarta temniței.

2Împ 14.13;Neem 8.16;Neem 3.6;Neem 3.3;Neem 3.1;Neem 3.32;Ier 32.2;

40Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu; și tot așa și eu și dregătorii care erau cu mine,

41și preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania, cu trâmbițe,

42și Maaseia, Șemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam și Ezer. Cântăreții și-au înălțat glasul, cârmuiți de Izrahia.

43În ziua aceea s-au adus multe jertfe, și a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau și femeile și copiii, și strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.

2Cron 31.11-12;

Așezarea dregătorilor Templului.

44În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade și zeciuieli. Ei au fost însărcinați să adune în ele, din ținutul cetăților, părțile hotărâte de Lege preoților și Leviților. Căci Iuda se bucura că preoții și Leviții erau la locul lor,

45păzind tot ce privea slujba lui Dumnezeu și a curățirilor. Cântăreții și ușierii își împlineau și ei slujbele, după rânduiala lui David și a fiului său Solomon.

1Cron 25;1Cron 26;

46Căci odinioară, pe vremea lui David și lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreți și cântări de laudă și de mulțumire în cinstea lui Dumnezeu.

1Cron 25.1;2Cron 29.30;

47Tot Israelul a dat pe vremea lui Zorobabel și Neemia, părțile cuvenite cântăreților și ușierilor, zi de zi; au dat Leviților lucrurile sfințite, iar Leviții au dat fiilor lui Aaron lucrurile sfințite cuvenite lor.

Num 18.21-24;Num 18.26;

Călcarea de lege a lui Eliașib.

13

1În vremea aceea, s-a citit în fața poporului în cartea lui Moise, și s-a găsit scris că Amonitul și Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,

Deut 31.11-12;2Împ 23.2;Neem 8.3-8;Neem 9.3;Isa 34.16;Deut 23.3-4;

2pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine și apă, și pentru că tocmiseră împotriva lor cu preț de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.

Num 22.5;Ios 24.9-10;Num 23.11;Num 24.10;Deut 23.5;

3Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toți străinii.

Neem 9.2;Neem 10.28;

4Înainte de aceasta, preotul Eliașib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, și rudă cu Tobia,

5pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must, și din untdelemn, părțile rânduite pentru Leviți, cântăreți și ușieri, și darurile ridicate pentru preoți.

Neem 12.44;Num 18.21-24;

6Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârșitul anului am căpătat de la împărat învoire

Neem 5.14;

7să mă întorc la Ierusalim, și am văzut răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curțile Casei lui Dumnezeu.

Neem 13.1-5;

8Mi-a părut foarte rău, și am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.

9Apoi am poruncit să se curățească odăile, și am pus iarăși în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia.

2Cron 29.5-18;

Zeciuielile aduse din nou.

10Am auzit de asemenea că părțile Leviților nu li se dăduseră, și că Leviții și cântăreții, însărcinați cu slujba, fugiseră fiecare în ținutul lui.

Mal 3.8;Num 35.2;

11Am mustrat pe dregători, și am zis: "Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?" Și am strâns pe Leviți și pe cântăreți, și i-am pus iarăși în slujba lor.

Neem 13.17-25;Prov 28.4;Neem 10.39;

12Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must și din untdelemn.

Neem 10.38-39;Neem 12.44;

13Am dat cămările în grija preotului Șelemia, cărturarului Țadoc, și lui Pedaia, unul din Leviți, și le-am adăugat și pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credincioși. Ei au fost însărcinați să facă împărțirile cuvenite fraților lor.

2Cron 31.12;Neem 12.44;Neem 7.2;1Cor 4.2;

14Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri, și nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu și pentru lucrurile care trebuie păzite în ea!

Neem 13.22-31;Neem 5.19;

Sfințirea Sabatului.

15Pe vremea aceasta am văzut în Iuda niște oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri și smochine, și cu tot felul de lucruri, și aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Și i-am mustrat chiar în ziua când își vindeau mărfurile.

Ex 20.10;Neem 10.31;Ier 17.21-22;

16Mai erau și niște Tirieni, așezați în Ierusalim, care aduceau pește și tot felul de mărfuri, și le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului și în Ierusalim.

17Am mustrat pe mai marii lui Iuda, și le-am zis: "Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, pângărind ziua Sabatului?

Neem 13.11;

18Oare n-au lucrat așa părinții voștri, și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!"

Ier 17.21-23;

19Apoi am poruncit să se închidă porțile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, și să nu se deschidă decât după Sabat. Și am pus câțiva din slujitorii mei la porți, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.

Lev 23.32;Ier 17.21-22;

20Și așa negustorii și vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată și de două ori afară din Ierusalim.

21I-am mustrat, și le-am zis: "Pentru ce stați noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi." Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.

22Am poruncit și Leviților să se curățească, și să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua Sabatului.

Neem 13.14-31;

Mustrarea pentru femeile străine.

23Tot pe vremea aceea, am văzut pe niște Iudei, care își luaseră neveste Asdodiene, Amonite și Moabite.

Ezra 9.2;

24Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, și nu știau să vorbească limba evreiască; nu cunoșteau decât limba cutărui sau cutărui popor.

25I-am mustrat, și i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, și i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: "Să nu vă dați fetele după fiii lor, și să nu luați fetele lor de neveste nici pentru fiii voștri, nici pentru voi.

Neem 13.11;Prov 28.4;Ezra 10.5;Neem 10.29-30;

26Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulțimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, și Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuși, femeile străine l-au târât și pe el în păcat.

1Împ 11.1;1Împ 3.13;2Cron 1.12;2Sam 12.24;1Împ 11.4-etc;

27Și acum trebuie să auzim despre voi că săvârșiți o nelegiuire atât de mare și că păcătuiți împotriva Dumnezeului nostru, luând neveste străine?"

Ezra 10.2;

28Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit de la mine.

Neem 12.10-22;

29Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoția și legământul încheiat de preoți și Leviți.

Neem 6.14;Mal 2.4-12;

30I-am curățit de orice străin, și am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoții și Leviții, fiecare în slujba lui,

Neem 10.30;

31în ce privea atât darul lemnelor la vremuri hotărâte, cât și cele dintâi roade. Adu-Ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule!

Neem 5.19;Neem 10.34;Neem 13.14-22;Isa 38.3;