EVANGHELIA DUPĂ IOAN


Întruparea Cuvântului.

1

1La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Prov 8.22;Col 1.17;1Ioan 1.1;Apoc 1.2;Apoc 19.13;Prov 8.30;Ioan 17.5;1Ioan 1.2;Filip 2.6;1Ioan 5.7;Gen 1.1;

2El era la început cu Dumnezeu.

Ps 33.6;Ioan 1.10;Efes 3.9;Col 1.16;Evr 1.2;Apoc 4.11;

3Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

4În El era viața, și viața era lumina oamenilor.

Ioan 5.26;1Ioan 5.11;Ioan 8.12;Ioan 9.5;Ioan 12.35-46;

5Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.

Ioan 3.19;

6A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.

Mal 3.1;Mat 3.1;Luc 3.2;Ioan 1.33;

7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.

Fapt 19.4;

8Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.

9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.

Ioan 1.4;Isa 49.6;1Ioan 2.8;Ioan 1.3;Evr 1.2;Evr 11.3;

10El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

11A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.

Luc 19.14;Fapt 3.26;Fapt 13.46;

12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Isa 56.5;Rom 8.15;Gal 3.26;2Pet 1.4;1Ioan 3.1;

13născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Ioan 3.5;Iac 1.18;1Pet 1.23;

14Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -

Mat 1.16-20;Luc 1.31-35;Luc 2.7;1Tim 3.16;Evr 2.11-17;Rom 1.3;Gal 4.4;Isa 40.5;Mat 17.2;Ioan 2.11;Ioan 11.40;2Pet 1.17;Col 1.19;Col 2.3-9;

15Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: "El este Acela despre care ziceam eu: "Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine". -

Ioan 1.32;Ioan 3.32;Ioan 5.33;Mat 3.11;Marc 1.7;Luc 3.16;Ioan 1.27-30;Ioan 3.13;Ioan 8.58;Col 1.17;

16Și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har;

Ioan 3.34;Efes 1.6-8;Col 1.19;Col 2.9-10;

17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.

Ex 20.1;Deut 4.44;Deut 5.1;Deut 33.4;Rom 3.24;Rom 5.21;Rom 6.14;Ioan 8.32;Ioan 14.6;

18Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."

Ex 33.20;Deut 4.12;Mat 11.27;Luc 10.22;Ioan 6.46;1Tim 1.17;1Tim 6.16;1Ioan 4.12-20;Ioan 1.14;Ioan 3.16-18;1Ioan 4.9;

Mărturia lui Ioan Botezătorul.

19Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și Leviți să-l întrebe: "Tu cine ești?"

Ioan 5.33;

20El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.

Luc 3.15;Ioan 3.28;Fapt 13.25;

21Și ei l-au întrebat: "Dar cine ești? Ești Ilie?" Și el a zis: "Nu sunt!" "Ești proorocul?" Și el a răspuns: "Nu!"

Mal 4.5;Mat 17.10;Deut 18.15-18;

22Atunci i-au zis: "Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?"

23"Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Neteziți calea Domnului", cum a zis proorocul Isaia."

Mat 3.3;Marc 1.3;Luc 3.4;Ioan 3.28;Isa 40.3;

24Trimișii erau din partea Fariseilor.

25Ei i-au mai pus următoarea întrebare: "Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?"

26Drept răspuns, Ioan le-a zis: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.

Mat 3.11;Mat 3.1;

27El este Acela care vine după mine, - și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui."

Ioan 1.15-30;Fapt 19.4;

28Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Jud 7.24;Ioan 10.40;

Mielul lui Dumnezeu.

29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Ex 12.3;Isa 53.7;Ioan 1.36;Fapt 8.32;1Pet 1.19;Apoc 5.6;Isa 53.11;1Cor 15.3;Gal 1.4;Evr 1.3;Evr 2.17;Evr 9.28;1Pet 2.24;1Pet 3.18;1Ioan 2.2;1Ioan 3.5;1Ioan 4.10;Apoc 1.5;

30El este Acela despre care ziceam: "După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

Ioan 1.15-27;

31Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel."

Mal 3.1;Mat 3.6;Luc 1.17-77;Luc 3.3-4;

32Ioan a făcut următoarea mărturisire: "Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.

Mat 3.16;Marc 1.10;Luc 3.22;Ioan 5.32;

33Eu nu-L cunoșteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: "Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt."

Mat 3.11;Fapt 1.5;Fapt 2.4;Fapt 10.44;Fapt 19.6;

34Și eu am văzut lucrul acesta, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu."

Cei dintâi ucenici.

35A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi din ucenicii lui.

36Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu!"

Ioan 1.29;

37Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, și au mers după Isus.

38Isus S-a întors; și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: "Ce căutați?" Ei I-au răspuns: "Rabi (care, tălmăcit, înseamnă: "Învățătorule), unde locuiești?"

39"Veniți de vedeți", le-a zis El. S-au dus și au văzut unde locuia; și în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.

40Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.

Mat 4.18;

41El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia" (care, tălmăcit înseamnă Hristos).

42Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit, și i-a zis: "Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa", (care, tălmăcit, înseamnă Petru).

Mat 16.18;

43A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, și a găsit pe Filip. Și i-a zis: "Vino după Mine."

Ioan 12.21;

44Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru.

45Filip a găsit pe Natanael, și i-a zis: "Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, și proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

Ioan 21.2;Gen 3.15;Gen 49.10;Deut 18.18;Luc 24.27;Isa 4.2;Isa 7.14;Isa 9.6;Isa 53.2;Mic 5.2;Zah 6.12;Zah 9.9;Luc 24.27;Mat 2.23;Luc 2.4;

46Natanael i-a zis: "Poate ieși ceva bun din Nazaret?" "Vino și vezi!" i-a răspuns Filip.

Ioan 7.41-52;

47Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: "Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug."

Ps 32.2;Ps 73.1;Ioan 8.39;Rom 2.28-29;Rom 9.6;

48"De unde mă cunoști?" I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: "Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin."

49Natanael I-a răspuns: "Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!"

Mat 14.33;Mat 21.5;Mat 27.11-42;Ioan 18.37;Ioan 19.3;

50Drept răspuns, Isus i-a zis: "Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea."

51Apoi i-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului."

Gen 28.12;Mat 4.11;Luc 2.9-13;Luc 22.43;Luc 24.4;Fapt 1.10;

Nunta din Cana.

2

1A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo.

Ios 19.28;

2Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui.

3Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: "Nu mai au vin."

4Isus i-a răspuns: "Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul."

Ioan 19.26;2Sam 16.10;2Sam 19.22;Ioan 7.6;

5Mama lui a zis slugilor: "Să faceți orice vă va zice".

6Și acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățire al Iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.

Marc 7.3;

7Isus le-a zis: "Umpleți vasele acestea cu apă". Și le-au umplut până sus.

8"Scoateți acum", le-a zis El, și "aduceți nunului." Și i-au adus:

9Nunul, după ce a gustat apa făcută vin, - el nu știa de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, știau), - a chemat pe mire,

Ioan 4.46;

10și i-a zis: "Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum."

11Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galilea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Lui au crezut în El.

Ioan 1.14;

12După aceea, S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Lui; și acolo n-au rămas multe zile.

Mat 12.46;

Izgonirea vânzătorilor din Templu.

13Paștele Iudeilor erau aproape; și Isus S-a suit la Ierusalim.

Ex 12.14;Deut 16.1-16;Ioan 2.23;Ioan 5.1;Ioan 6.4;Ioan 11.55;

14În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi și porumbei, și pe schimbătorii de bani șezând jos.

Mat 21.12;Marc 11.15;Luc 19.45;

15A făcut un bici de ștreanguri, și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii; a vărsat banii schimbătorilor, și le-a răsturnat mesele.

16Și a zis celor ce vindeau porumbei: "Ridicați acestea de aici, și nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie."

Luc 2.49;

17Ucenicii Lui și-au adus aminte că este scris: "Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine."

Ps 69.9;

18Iudeii au luat cuvântul, și I-au zis: "Prin ce semn ne arăți că ai putere să faci astfel de lucruri?"

Mat 12.38;Ioan 6.30;

19Drept răspuns, Isus le-a zis: "Stricați Templul acesta, și în trei zile îl voi ridica."

Mat 26.61;Mat 27.40;Marc 14.58;Marc 15.29;

20Iudeii au zis: "Au trebuit patruzeci și șase de ani, ca să se zidească Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?"

21Dar El le vorbea despre Templul trupului Său.

Col 2.9;Evr 8.2;1Cor 3.16;1Cor 6.19;2Cor 6.16;

22Tocmai de aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus.

Luc 24.8;

Isus și cei ce cred în Numele Lui.

23Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paștelor, mulți au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.

24Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți.

25Și n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El însuși știa ce este în om.

1Sam 16.7;1Cron 28.9;Mat 9.4;Marc 2.8;Ioan 6.54;Ioan 16.30;Fapt 1.24;Apoc 2.23;

Isus și Nicodim.

3

1Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor.

2Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: "Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el."

Ioan 7.50;Ioan 19.39;Ioan 9.16-33;Fapt 2.22;Fapt 10.38;

3Drept răspuns, Isus i-a zis: "Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu."

Ioan 1.13;Gal 6.15;Tit 3.5;Iac 1.18;1Pet 1.23;1Ioan 3.9;

4Nicodim I-a zis: "Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, și să se nască?"

5Isus i-a răspuns: "Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.

Marc 16.16;Fapt 2.38;

6Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh.

7Nu te mira că ți-am zis: "Trebuie să vă nașteți din nou.

8Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul."

Ecl 11.5;1Cor 2.11;

9Nicodim I-a zis: "Cum se poate face așa ceva?"

Ioan 6.52-60;

10Isus I-a răspuns: "Tu ești învățătorul lui Israel, și nu pricepi aceste lucruri?

11Adevărat, adevărat îți spun, că noi vorbim ce știm, și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră.

Mat 11.27;Ioan 1.18;Ioan 7.16;Ioan 8.28;Ioan 12.49;Ioan 14.24;Ioan 3.32;

12Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?

13Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

Prov 30.4;Ioan 6.33-62;Ioan 16.28;Fapt 2.34;1Cor 15.47;Efes 4.9-10;

Șarpele de aramă.

14Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului,

Num 21.9;Ioan 8.28;Ioan 12.32;

15pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.36;Ioan 6.47;

16Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Rom 5.8;1Ioan 4.9;

17Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Luc 9.56;Ioan 5.45;Ioan 8.15;Ioan 12.47;1Ioan 4.14;

18Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 5.14;Ioan 6.40-47;Ioan 20.31;

19Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Ioan 1.4-11;Ioan 8.12;

20Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

21Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu."

O nouă mărturie a lui Ioan Botezătorul.

22După aceea Isus, și ucenicii Lui, a venit în ținutul Iudeii; și stătea acolo cu ei și boteza.

Ioan 4.2;

23Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați.

1Sam 9.4;Mat 3.5-6;

24Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță.

Mat 14.2;

25Între ucenicii lui Ioan și între un Iudeu, s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățire.

26Au venit deci la Ioan și i-au zis: "Învățătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oameni se duc la El."

Ioan 1.7-34;

27Drept răspuns, Ioan i-a zis: "Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.

1Cor 4.7;Evr 5.4;Iac 1.17;

28Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: "Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.

Ioan 1.20-27;Mal 3.1;Marc 1.2;Luc 1.17;

29Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.

Mat 22.2;2Cor 11.2;Efes 5.25-27;Apoc 21.9;Cânt 5.1;

30Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.

31Cel ce vine din cer, este mai presus de toți; cel ce este de pe pământ, este pământesc, și vorbește ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toți.

Ioan 3.13;Ioan 8.23;Mat 28.18;Ioan 1.15-27;Rom 9.5;1Cor 15.27;Ioan 6.33;1Cor 15.47;Efes 1.21;Filip 2.9;

32El mărturisește ce a văzut și a auzit, și totuși nimeni nu primește mărturia Lui.

Ioan 3.11;Ioan 8.26;Ioan 15.15;

33Cine primește mărturia Lui, adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.

Rom 3.4;1Ioan 5.10;

34Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.

Ioan 7.16;Ioan 1.16;

35Tatăl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mâna Lui.

Mat 11.27;Mat 28.18;Luc 10.22;Ioan 5.20-22;Ioan 13.3;Ioan 17.2;Evr 2.8;

36Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."

Hab 2.4;Ioan 1.12;Ioan 6.47;Ioan 3.15-16;Rom 1.17;1Ioan 5.10;

Samariteanca.

4

1Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan.

Ioan 3.22-26;

2Însă Isus nu boteza El însuși, ci ucenicii Lui.

3Atunci a părăsit Iudea, și S-a întors în Galilea.

4Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,

5a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

Gen 33.19;Gen 48.22;Ios 24.32;

6Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.

7A venit o femeie din Samaria să scoată apă. "Dă-Mi să beau", i-a zis Isus.

8Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.

9Femeia Samariteancă I-a zis: "Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?" - Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii.

2Împ 17.24;Luc 9.52-53;Fapt 10.28;

10- Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice: "Dă-Mi să beau!" tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie."

Isa 12.3;Isa 44.3;Ier 2.13;Zah 13.1;Zah 14.8;

11"Doamne", I-a zis femeia, "n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?

12Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?"

13Isus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete.

14Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică."

Ioan 6.35-58;Ioan 7.38;

15"Doamne", I-a zis femeia, "dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, și să nu mai vin până aici să scot."

Ioan 6.34;Ioan 17.2-3;Rom 6.23;1Ioan 5.20;

16"Du-te", i-a zis Isus, "de cheamă pe bărbatul tău, și vino aici".

17Femeia I-a răspuns: "N-am bărbat." Isus i-a zis: "Bine ai zis că n-ai bărbat.

18Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela, pe care-l ai acum, nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul."

19"Doamne", I-a zis femeia, "văd că ești prooroc.

Luc 7.16;Luc 24.19;Ioan 6.14;Ioan 7.40;

20Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii."

Jud 9.7;Deut 12.5-11;1Împ 9.3;2Cron 7.12;

21"Femeie", i-a zis Isus, "crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

Mal 1.11;1Tim 2.8;

22Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la Iudei.

2Împ 17.29;Isa 2.3;Luc 24.47;Rom 9.4-5;

23Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.

Filip 3.3;Ioan 1.17;

24Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr."

2Cor 3.17;

25"Știu", i-a zis femeia, "că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile."

Ioan 29.29;

26Isus i-a zis: "Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela."

Mat 26.63-64;Marc 14.61-62;Ioan 9.37;

Trezirea din Samaria.

27Atunci au venit ucenicii Lui, și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nici unul nu I-a zis: "Ce cauți?" sau: "Despre ce vorbești cu ea?"

28Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, și a zis oamenilor:

29"Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?"

Ioan 4.25;

30Ei au ieșit din cetate, și veneau spre El.

31În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce, și ziceau: "Învățătorule, mănâncă!"

32Dar El le-a zis: "Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoașteți."

33Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: "Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?"

34Isus le-a zis: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, și să împlinesc lucrarea Lui.

Iov 23.12;Ioan 6.38;Ioan 17.4;Ioan 19.30;

35Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș.

Mat 9.37;Luc 10.2;

36Cine seceră, primește o plată, și strânge rod pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.

Dan 12.3;

37Căci în această privință, este adevărată zicerea: "Unul seamănă, iar altul seceră".

38Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor."

39Mulți Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: "Mi-a spus tot ce am făcut."

Ioan 4.29;

40Când au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile.

41Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.

42Și ziceau femeii: "Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine, și știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii."

Ioan 17.8;1Ioan 4.14;

Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc.

43După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea.

44Căci El însuși spusese că un prooroc nu este prețuit în patria sa.

Mat 13.57;Marc 6.1;Luc 4.24;Ioan 2.23;Ioan 3.2;

45Când a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.

Deut 16.16;

46Isus S-a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav.

Ioan 2.1-11;

47Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.

48Isus i-a zis: "Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți!"

1Cor 1.22;

49Slujbașul împărătesc I-a zis: "Doamne, vino până nu moare micuțul meu."

50"Du-te", i-a zis Isus, "fiul tău trăiește." Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, și a pornit la drum.

51Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui, și i-au adus vestea că fiul lui trăiește.

52El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: "Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile."

53Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: "Fiul tău trăiește". Și a crezut el și toată casa lui.

54Acesta este iarăși al doilea semn, făcut de Isus, după ce S-a întors din Iudea în Galilea.

Vindecarea slăbănogului de 38 de ani.

5

1După aceea era un praznic al Iudeilor; și Isus S-a suit la Ierusalim.

Lev 23.2;Deut 16.1;Ioan 2.13;

2În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.

Neem 3.1;Neem 12.39;

3În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.

4Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, și tulbura apa. Și cel dintâi, care se pogora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

5Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani.

6Isus, când l-a văzut zăcând, și, fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: "Vrei să te faci sănătos?"

7"Doamne", I-a răspuns bolnavul, "n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; și, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.

8"Scoală-te", i-a zis Isus, "ridică-ți patul și umblă."

Mat 9.6;Marc 2.11;Luc 5.24;

9Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul, și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.

Ioan 9.14;

10Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: "Este ziua Sabatului; nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul".

Ex 20.10;Neem 13.19;Ier 17.21;Mat 12.2;Marc 2.24;Marc 3.4;Luc 6.2;Luc 13.14;

11El le-a răspuns: "Cel ce m-a făcut sănătos, mi-a zis: "Ridică-ți patul, și umblă."

12Ei l-au întrebat: "Cine este omul acela, care ți-a zis: "Ridică-ți patul, și umblă."

13Dar cel vindecat nu știa cine este: căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.

14După aceea, Isus l-a găsit în Templu, și i-a zis: "Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău."

Mat 12.45;Ioan 8.11;

15Omul acela s-a dus, și a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.

16Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Lucrarea Fiului.

17Dar Isus le-a răspuns: "Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez."

Ioan 9.4;Ioan 14.10;

18Tocmai de aceea căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.

Ioan 7.19;Ioan 10.30-33;Filip 2.6;

19Isus a luat din nou cuvântul, și le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.

Ioan 5.30;Ioan 8.28;Ioan 9.4;Ioan 12.49;Ioan 14.10;

20Căci Tatăl iubește pe Fiul, și-I arată tot ce face; și-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați.

Mat 3.17;Ioan 3.35;2Pet 1.17;

21În adevăr, după cum Tatăl învie morții, și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea.

Luc 7.14;Luc 8.54;Ioan 11.25-43;

22Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,

Mat 11.27;Mat 28.18;Ioan 5.27;Ioan 3.35;Ioan 17.2;Fapt 17.31;1Pet 4.5;

23pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul, nu cinstește pe Tatăl, care L-a trimis.

1Ioan 2.23;

24Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis, are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.

Ioan 3.16-18;Ioan 6.40-47;Ioan 8.51;Ioan 20.31;1Ioan 3.14;

25Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-l vor asculta, vor învia.

Ioan 5.28;Efes 2.1-5;Efes 5.14;Col 2.13;

26Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine.

27Și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.

Ioan 5.22;Fapt 10.42;Fapt 17.31;Dan 7.13-14;

28Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui,

29și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.

Isa 26.19;1Cor 15.52;1Tes 4.16;Dan 12.2;Mat 25.32-46;

30Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Ioan 5.19;Mat 26.39;Ioan 4.34;Ioan 6.38;

Mărturia Tatălui și a lui Ioan.

31Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

Ioan 8.14;Apoc 3.14;

32Este un Altul, care mărturisește despre mine; și știu că mărturisirea, pe care o face El despre Mine, este adevărată.

Mat 3.17;Mat 17.5;Ioan 8.18;1Ioan 5.6-9;

33Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit pentru adevăr.

Ioan 1.15-32;

34Nu că mărturia, pe care o primesc Eu, vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiți mântuiți.

35Ioan era lumina, care este aprinsă și luminează, și voi ați vrut să vă înveseliți câtăva vreme la lumina lui.

2Pet 1.19;Mat 13.20;Mat 21.26;Marc 6.20;

36Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările, pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârșesc, tocmai lucrările acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

1Ioan 5.9;Ioan 3.2;Ioan 10.25;Ioan 15.24;

37Și Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuși despre Mine. Voi nu I-ați auzit niciodată glasul, nu I-ați văzut deloc fața;

Mat 3.17;Mat 17.5;Ioan 6.27;Ioan 8.18;Deut 4.12;Ioan 1.18;1Tim 1.17;1Ioan 4.12;

38și Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeți în Acela, pe care L-a trimis El.

39Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Isa 8.20;Isa 34.16;Luc 16.29;Ioan 5.46;Fapt 17.11;Deut 18.15-18;Luc 24.27;Ioan 1.45;

40Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

Ioan 1.11;Ioan 3.19;

41Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.

Ioan 5.34;1Tes 2.6;

42Dar știu că n-aveți în voi dragoste de Dumnezeu.

43Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi.

44Cum puteți crede voi, care umblați după slava, pe care v-o dați unii altora, și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu?

Ioan 12.43;Rom 2.29;

45Să nu credeți că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-ați pus nădejdea.

Rom 2.12;

46Căci, dacă ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.

Gen 3.15;Gen 12.3;Gen 18.18;Gen 22.18;Gen 49.10;Deut 18.15-18;Ioan 1.45;Fapt 26.22;

47Dar dacă nu credeți cele scrise de el, cum veți crede cuvintele Mele?"

Înmulțirea pâinilor.

6

1După aceea, Isus S-a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.

Mat 14.13;Marc 6.35;Luc 9.10-12;

2O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.

3Isus S-a suit pe munte, și ședea acolo cu ucenicii Săi.

4Paștele, praznicul Iudeilor, erau aproape.

Lev 23.5-7;Deut 16.1;Ioan 2.13;Ioan 5.1;

5Isus Și-a ridicat ochii, și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?"

Mat 14.14;Marc 6.35;Luc 9.12;

6Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă.

7Filip i-a răspuns: "Pâinile, pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Grecește: dinari.), n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele."

Num 11.21-22;

8Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:

9"Este aici un băiețel, care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?"

2Împ 4.43;

10Isus a zis: "Spuneți oamenilor să șadă jos." În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii.

11Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit.

12După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: "Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic."

13Le-au adunat deci, și au umplut douăsprezece coșuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți.

14Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: "Cu adevărat, acesta este proorocul cel așteptat în lume."

Gen 49.10;Deut 18.15-18;Mat 11.3;Ioan 1.21;Ioan 4.19-25;Ioan 7.40;

15Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur.

Isus umblă pe mare.

16Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.

Mat 14.23;Marc 6.47;

17S-au suit într-o corabie, și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei.

18Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată.

19După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat.

20Dar Isus le-a zis: "Eu sunt, nu vă temeți!"

21Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Pâinea vieții.

22Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie, și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

23A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulțumise lui Dumnezeu.

24Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea, și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.

25Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: "Învățătorule, când ai venit aici?"

26Drept răspuns, Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea, și v-ați săturat.

27Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viața veșnică, și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuși Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui."

Ioan 6.51;Ioan 4.14;Mat 3.17;Mat 17.5;Marc 1.11;Marc 9.7;Luc 3.22;Luc 9.35;Ioan 1.33;Ioan 5.37;Ioan 8.18;Fapt 2.22;2Pet 1.17;

28Ei I-au zis: "Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?"

29Isus le-a răspuns: "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care L-a trimis El."

1Ioan 3.23;

30"Ce semn faci Tu, deci", I-au zis ei, "ca să-l vedem, și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?

Mat 12.38;Mat 16.1;Marc 8.11;1Cor 1.22;

31Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: "Le-a dat să mănânce pâine din cer."

Ex 16.15;Num 11.7;Neem 9.15;1Cor 10.3;Ps 78.24-25;

32Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;

33căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viața".

34"Doamne", I-au zis ei, "dă-ne totdeauna această pâine."

Ioan 4.5;

35Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

Ioan 6.48-58;Ioan 4.14;Ioan 7.37;

36Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți.

Ioan 6.26;Ioan 6.64;

37Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:

Ioan 6.45;Mat 24.24;Ioan 10.28-29;2Tim 2.19;1Ioan 2.19;

38căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.

Mat 26.39;Ioan 5.30;Ioan 4.34;

39Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi.

Ioan 10.28;Ioan 17.12;Ioan 18.9;

40Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, și crede în El, să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi."

Ioan 6.27-47;Ioan 6.54;Ioan 3.15-16;Ioan 4.14;

41Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: "Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer."

42Și ziceau: "Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum dar zice El: "Eu M-am pogorât din cer?"

Mat 13.55;Marc 6.3;Luc 4.22;

43Isus le-a răspuns: "Nu cârtiți între voi.

44Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Cânt 1.4;Ioan 6.65;

45În prooroci este scris: "Toți vor fi învățați de Dumnezeu." Așa că oricine a ascultat pe Tatăl, și a primit învățătura Lui, vine la Mine.

Isa 54.18;Ier 31.34;Mic 4.2;Evr 8.10;Evr 10.16;Ioan 6.37;

46Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.

Ioan 1.18;Ioan 5.37;Mat 11.27;Luc 10.22;Ioan 1.18;Ioan 7.29;Ioan 8.19;

47Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viața veșnică.

Ioan 3.16-36;Ioan 6.40;

48Eu sunt Pâinea vieții.

Ioan 6.33-35;

49Părinții voștri au mâncat mană în pustie, și au murit.

Ioan 6.31;

50Pâinea, care se pogoară din cer, este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară.

Ioan 6.51-58;

51Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii."

Evr 10.5-10;Ioan 3.13;

52La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, și ziceau: "Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?"

Ioan 7.43;Ioan 9.16;Ioan 10.19;Ioan 3.9;

53Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă.

Mat 26.26-28;

54Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Ioan 6.27;Ioan 6.40;Ioan 6.63;Ioan 4.14;

55Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură.

56Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el.

1Ioan 3.24;1Ioan 4.15-16;

57După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.

58Astfel este pâinea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac."

Ioan 6.49-51;

59Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăța pe oameni în Capernaum.

Unii ucenici Îl părăsesc. - Mărturisirea lui Petru.

60Mulți din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: "Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?"

Mat 11.6;Ioan 6.66;

61Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: "Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?

62Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?...

Marc 16.19;Ioan 3.13;Fapt 1.9;Efes 4.8;

63Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață.

2Cor 3.6;

64Dar sunt unii din voi care nu cred." Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă.

Ioan 6.36;Ioan 2.24-25;Ioan 13.11;

65Și a adăugat: "Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu."

Ioan 6.44-45;

66Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El.

Ioan 6.60;

67Atunci Isus a zis celor doisprezece: "Voi nu vreți să vă duceți?"

68"Doamne", I-a răspuns Simon Petru, "la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.

Fapt 5.20;

69Și noi am crezut, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu."

Mat 16.16;Marc 8.29;Luc 9.20;Ioan 1.49;Ioan 11.27;

70Isus le-a răspuns: "Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac."

Luc 6.13;Ioan 13.27;

71Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.

Necredința fraților lui Isus.

7

1După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentru că Iudeii căutau să-L omoare.

Ioan 5.16-18;

2Și praznicul Iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.

Lev 23.34;

3Frații Lui I-au zis: "Pleacă de aici, și du-Te în Iudea, ca să vadă și ucenicii Tăi lucrările, pe care le faci.

Mat 12.46;Marc 3.31;Fapt 1.14;

4Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii."

5Căci nici frații Lui nu credeau în El.

Marc 3.21;

6Isus le-a zis: "Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.

Ioan 2.4;Ioan 8.20;Ioan 7.8-30;

7Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăște, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.

Ioan 15.19;Ioan 3.19;

8Suiți-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea."

Ioan 8.20;Ioan 7.6;

9După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea.

Isus în Ierusalim la praznicul Corturilor.

10După ce s-au suit frații Lui la praznic, S-a suit și El, dar nu pe față, ci cam pe ascuns.

11Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, și ziceau: "Unde este?"

Ioan 11.56;

12Noroadele vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau: "Este un om bun." Alții ziceau: "Nu, ci duce norodul în rătăcire."

Ioan 9.16;Ioan 10.19;Mat 21.46;Luc 7.16;Ioan 6.14;Ioan 7.40;

13Totuși, de frica Iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe față.

Ioan 9.22;Ioan 12.42;Ioan 19.38;

14Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Și învăța norodul.

15Iudeii se mirau, și ziceau: "Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?"

Mat 13.54;Marc 6.2;Luc 4.22;Fapt 2.7;

16Isus le-a răspuns: "Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.

Ioan 3.11;Ioan 8.28;Ioan 12.49;Ioan 14.10-24;

17Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine.

Ioan 8.43;

18Cine vorbește de la sine, caută slava lui însuși; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat, și în el nu este strâmbătate.

Ioan 5.41;Ioan 8.50;

19Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuși nimeni din voi nu ține Legea. De ce căutați să Mă omorâți?"

Ex 24.3;Deut 33.4;Ioan 1.17;Fapt 7.38;Mat 12.14;Marc 3.6;Ioan 5.16-18;Ioan 10.31-39;Ioan 11.53;

20Norodul I-a răspuns: "Ai drac. Cine caută să Te omoare?"

Ioan 8.48-52;Ioan 10.20;

21Drept răspuns, Isus le-a zis: "O lucrare am făcut, și toți vă mirați de ea.

22Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur - nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi - și voi tăiați împrejur pe om în ziua Sabatului.

Lev 12.3;Gen 17.10;

23Dacă un om primește tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbați de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoșat un om întreg în ziua Sabatului?

Ioan 5.8-16;

24Nu judecați după înfățișare, ci judecați după dreptate."

Deut 1.16-17;Prov 24.23;Ioan 8.15;Iac 2.1;

25Niște locuitori din Ierusalim ziceau: "Nu este El acela, pe care caută ei să-L omoare?

26Și totuși, iată că vorbește pe față, și ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?

Ioan 7.48;

27Dar noi știm de unde este omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va ști de unde este."

Mat 13.55;Marc 6.3;Luc 4.22;

28Și Isus, pe când învăța pe norod în Templu, striga: "Mă cunoașteți și Mă știți de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis, este adevărat, și voi nu-L cunoașteți.

Ioan 8.14;Ioan 5.43;Ioan 8.42;Ioan 5.32;Ioan 8.26;Rom 3.4;Ioan 1.18;Ioan 8.55;

29Eu Îl cunosc, căci vin de la El, și El M-a trimis."

Mat 11.27;Ioan 10.15;

30Ei căutau deci să-L prindă; și nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.

Marc 11.18;Luc 19.47;Luc 20.19;Ioan 7.19;Ioan 8.37;Ioan 7.41;Ioan 8.20;

31Mulți din norod au crezut în El, și ziceau: "Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?"

Mat 12.23;Ioan 3.2;Ioan 8.30;

32Fariseii au auzit pe norod spunând în șoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoții cei mai de seamă și Fariseii au trimis niște aprozi să-L prindă.

33Isus a zis: "Mai sunt cu voi puțină vreme, și apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

Ioan 13.33;Ioan 16.16;

34Voi Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni."

Osea 5.6;Ioan 8.21;Ioan 13.33;

35Iudeii au zis între ei: "Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăștiați printre Greci, și să învețe pe Greci?

Isa 11.12;Iac 1.1;1Pet 1.1;

36Ce înseamnă cuvintele acestea, pe care le-a spus: "Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni?"

Isus, apa vieții.

37În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, și a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea.

Lev 23.36;Isa 55.1;Ioan 6.35;

38Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

Apoc 22.17;Deut 18.15;Prov 18.4;Isa 12.3;Isa 44.3;Ioan 4.14;

39Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

Isa 44.3;Ioel 2.28;Ioan 16.7;Fapt 2.17-38;Ioan 12.16;Ioan 16.7;

Încercări pentru prinderea lui Isus.

40Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: "Acesta este cu adevărat Proorocul."

Deut 18.15-18;Ioan 1.21;Ioan 6.14;

41Alții ziceau: "Acesta este Hristosul." Și alții ziceau: "Cum, din Galilea are să vină Hristosul?

Ioan 4.42;Ioan 6.69;Ioan 1.46;Ioan 7.52;

42Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânța lui David, și din satul Betleem, unde era David?"

Ps 132.11;Ier 23.5;Mic 5.2;Mat 2.5;Luc 2.4;1Sam 16.1-4;

43S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.

Ioan 7.12;Ioan 9.16;Ioan 10.19;

44Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El.

Ioan 7.30;

45Aprozii s-au întors deci la preoții cei mai de seamă și la Farisei. Și aceștia le-au zis: "De ce nu L-ați adus?"

46Aprozii au răspuns: "Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta."

Mat 7.29;

47Fariseii le-au răspuns: "Doar n-ați fi fost duși și voi în rătăcire?

48A crezut în El vreunul din mai marii noștri sau din Farisei?

Ioan 12.42;Fapt 6.7;1Cor 1.20-26;1Cor 2.8;

49Dar norodul acesta, care nu știe Legea, este blestemat!"

50Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, și care era unul din ei, le-a zis:

Ioan 3.2;

51"Legea noastră osândește ea pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?"

Deut 1.17;Deut 17.8-etc;Deut 19.15;

52Drept răspuns, ei i-au zis: "Și tu ești din Galilea? Cercetează bine, și vei vedea că din Galilea nu s-a ridicat nici un prooroc."

Isa 9.1-2;Mat 4.15;Ioan 1.46;Ioan 7.41;

53(Și s-a întors fiecare acasă.

Femeia prinsă în preacurvie.

8

1Isus S-a dus la muntele Măslinilor.

2Dar dis-de-dimineață, a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos, și-i învăța.

3Atunci cărturarii și Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,

4și au zis lui Isus: "Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia.

5Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?"

Lev 20.10;Deut 22.22;

6Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos, și scria cu degetul pe pământ.

7Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus, și le-a zis: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea."

Deut 17.7;Rom 2.1;

8Apoi S-a plecat iarăși, și scria cu degetul pe pământ.

9Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor, și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.

Rom 2.22;

10Atunci S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: "Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?"

11"Nimeni, Doamne", I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: "Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești.")

Luc 9.56;Luc 12.14;Ioan 3.17;Ioan 5.14;

Isus, Lumina lumii.

12Isus le-a vorbit din nou, și a zis: "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții."

Ioan 1.4-9;Ioan 3.19;Ioan 9.5;Ioan 12.35-46;

13La auzul acestor vorbe, Fariseii I-au zis: "Tu mărturisești despre Tine însuți: deci mărturia Ta nu este adevărată."

Ioan 5.31;

14Drept răspuns, Isus le-a zis: "Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuși mărturia Mea este adevărată; căci Eu știu de unde am venit și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin nici unde Mă duc.

Ioan 7.28;Ioan 9.29;

15Voi judecați după înfățișare; Eu nu judec pe nimeni.

Ioan 7.24;Ioan 3.17;Ioan 12.47;Ioan 18.36;

16Și chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine.

Ioan 8.29;Ioan 16.32;

17În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:

Deut 17.6;Deut 19.15;Mat 18.16;2Cor 13.1;Evr 10.28;

18deci despre Mine însumi, mărturisesc Eu, și despre Mine mărturisește și Tatăl, care M-a trimis."

Ioan 5.37;

19Ei I-au zis deci: "Unde este Tatăl Tău?" Isus a răspuns: "Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, ați cunoaște și pe Tatăl Meu."

Ioan 8.55;Ioan 16.3;Ioan 14.7;

20Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăța pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; și nimeni n-a pus mâna pe el, pentru că încă nu-I sosise ceasul.

Marc 12.41;Ioan 7.30;Ioan 7.8;

21Isus le-a mai spus: "Eu Mă duc, și Mă veți căuta, și veți muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni."

Ioan 7.34;Ioan 13.33;Ioan 8.24;

22Atunci Iudeii au zis: "Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: "Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni!"

23"Voi sunteți de jos", le-a zis El; "Eu sunt de sus: voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.

Ioan 3.31;Ioan 15.19;Ioan 17.16;1Ioan 4.5;

24De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre."

Ioan 8.21;Marc 16.16;

25"Cine ești Tu?" I-au zis ei. Isus le-a răspuns: "Ceea ce de la început vă spun că sunt."

26Am multe de zis despre voi și de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis, este adevărat; și Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii."

Ioan 7.28;Ioan 3.32;Ioan 15.15;

27Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.

28Isus deci le-a zis: "Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt, și că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu.

Ioan 3.14;Ioan 12.32;Rom 1.4;Ioan 5.19-30;Ioan 3.11;

29Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut."

Ioan 14.10-11;Ioan 8.16;Ioan 4.34;Ioan 5.30;Ioan 6.38;

Adevărata slobozenie.

30Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.

Ioan 7.31;Ioan 10.42;Ioan 11.45;

31Și a zis Iudeilor, care crezuseră în El: "Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;

32veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi."

Rom 6.14-22;Rom 8.2;Iac 1.25;Iac 2.12;

33Ei I-au răspuns: "Noi suntem sămânța lui Avraam, și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: "Veți fi slobozi!"

Lev 25.42;Mat 3.9;Ioan 8.39;

34"Adevărat, adevărat, vă spun", le-a răspuns Isus, "că, oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului.

Rom 6.16-20;2Pet 2.19;

35Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.

Gal 4.30;

36Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.

Rom 8.2;Gal 5.1;

37Știu că sunteți sămânța lui Avraam; dar căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.

Ioan 7.19;Ioan 8.40;

38Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru."

Ioan 3.32;Ioan 5.19-30;Ioan 14.10-24;

39"Tatăl nostru", I-au răspuns ei, "este Avraam". Isus le-a zis: "Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.

Mat 3.9;Ioan 8.33;Rom 2.28;Rom 9.7;Gal 3.7-29;

40Dar acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.

Ioan 8.37;Ioan 8.26;

41Voi faceți faptele tatălui vostru." Ei I-au zis: "Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu."

Isa 63.16;Isa 64.8;Mal 1.6;

42Isus le-a zis: "Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.

1Ioan 5.1;Ioan 16.27;Ioan 17.8-25;Ioan 5.43;Ioan 7.28-29;

43Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.

Ioan 7.17;

44Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.

Mat 13.38;1Ioan 3.8;Iuda 6;

45Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți.

46Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?

47Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu."

Ioan 10.26-27;1Ioan 4.6;

Isus este înainte de Avraam.

48Iudeii I-au răspuns: "Nu zicem noi bine că ești Samaritean, și că ai drac?"

Ioan 7.20;Ioan 10.20;Ioan 8.52;

49"N-am drac" le-a răspuns Isus; "ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți.

50Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută și care judecă.

Ioan 5.41;Ioan 7.18;

51Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea."

Ioan 5.24;Ioan 11.26;

52"Acum", I-au zis Iudeii, "vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, și tu zici: "Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea."

Zah 1.5;Evr 11.13;

53Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Și decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că ești?"

54Isus a răspuns: "Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăvește, El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru;

Ioan 5.31;Ioan 5.41;Ioan 16.14;Ioan 17.1;Fapt 3.13;

55și totuși nu-L cunoașteți. Eu Îl cunosc bine; și dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui.

Ioan 7.28-29;

56Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o și s-a bucurat."

Luc 10.24;Evr 11.13;

57"N-ai nici cincizeci ce ani", I-au zis Iudeii, "și ai văzut pe Avraam!"

58Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu."

Ex 3.14;Isa 43.13;Ioan 17.5-24;Col 1.17;Apoc 1.8;

59La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns, și a ieșit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Și așa a plecat din Templu.

Ioan 10.31-39;Ioan 11.8;Luc 4.30;

Vindecarea unui orb din naștere.

9

1Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere.

2Ucenicii Lui L-au întrebat: "Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?"

Ioan 9.34;

3Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Ioan 11.4;

4Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.

Ioan 4.34;Ioan 5.19-36;Ioan 11.9;Ioan 12.35;Ioan 17.4;

5Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii."

Ioan 1.5-9;Ioan 3.19;Ioan 8.12;Ioan 12.35-46;

6După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta,

Marc 7.33;Marc 8.23;

7și i-a zis: "Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului" (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine.

Neem 3.15;2Împ 5.14;

8Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor, ziceau: "Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?"

9Unii ziceau: "El este." Alții ziceau: "Nu; dar seamănă cu el." Și el însuși zicea: "Eu sunt."

10Deci i-au zis: "Cum ți s-au deschis ochii?"

11El a răspuns: "Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, și mi-a zis: "Du-te la scăldătoarea Siloamului, și spală-te." M-am dus, m-am spălat, și mi-am căpătat vederea."

Ioan 9.6-7;

12"Unde este omul acela", l-au întrebat ei. El a răspuns: "Nu știu."

Cercetarea orbului de Farisei.

13Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.

14Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină, și-i deschisese ochii.

15Din nou, Fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, și văd."

16Atunci unii din Farisei au început să zică: "Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul." Alții ziceau: "Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?" Și era dezbinare între ei.

Ioan 9.33;Ioan 3.2;Ioan 7.12-43;Ioan 10.19;

17Iarăși au întrebat pe orb: "Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?" "Este un prooroc", le-a răspuns el.

Ioan 4.19;Ioan 6.14;

18Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea, până n-au chemat pe părinții lui.

19Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: "Acesta este fiul vostru, care spuneți că s-a născut orb? Cum dar vede acum?"

20Drept răspuns, părinții lui au zis: "Știm că acesta este fiul nostru, și că s-a născut orb.

21Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește."

22Părinții lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.

Ioan 7.13;Ioan 12.42;Ioan 19.38;Fapt 5.13;Ioan 9.34;Ioan 16.2;

23De aceea au zis părinții lui: "Este în vârstă, întrebați-l pe el."

24Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, și i-au zis: "Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos."

Ios 7.19;1Sam 6.5;Ioan 9.16;

25El a răspuns: "Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd."

26Iarăși l-au întrebat: "Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?"

27"Acum v-am spus", le-a răspuns el, "și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!"

28Ei l-au ocărât, și i-au zis: "Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.

29Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu știm de unde este."

Ioan 8.14;

30"Aici este mirarea", le-a răspuns omul acela, "că voi nu știți de unde este, și totuși, El mi-a deschis ochii.

Ioan 3.10;

31Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.

Iov 27.9;Iov 35.12;Ps 18.41;Ps 34.15;Ps 66.18;Prov 1.28;Prov 15.29;Prov 29.9;Isa 1.15;Ier 11.11;Ier 14.12;Ezec 8.18;Mic 3.4;Zah 7.13;

32De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.

33Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic."

Ioan 9.16;

34"Tu ești născut cu totul în păcat", i-au răspuns ei, "și vrei să ne înveți pe noi?" Și l-au dat afară.

Ioan 9.2;

Isus întâlnește pe orb în Templu.

35Isus a auzit că l-au dat afară; și, când l-a găsit, i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?"

Mat 14.33;Mat 16.16;Marc 1.1;Ioan 10.36;1Ioan 5.13;

36El a răspuns: "Și cine este, Doamne, ca să cred în El?"

37"L-ai și văzut", i-a zis Isus, "și cel care vorbește cu tine, Acela este."

Ioan 4.26;

38"Cred, Doamne", I-a zis el; și I s-a închinat.

39Apoi Isus a zis: "Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, și cei ce văd, să ajungă orbi."

Ioan 5.22-27;Ioan 3.17;Ioan 12.47;Mat 13.13;

40Unii din Fariseii care erau lângă el, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: "Doar n-om fi și noi orbi!"

Rom 2.19;

41"Dacă ați fi orbi", le-a răspuns Isus, "n-ați avea păcat; dar acum ziceți: "Vedem." Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne."

Ioan 15.22-24;

Păstorul cel bun.

10

1"Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoț și un tâlhar.

2Dar cine intră pe ușă, este păstorul oilor.

3Portarul îi deschide, și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume, și le scoate afară din staul.

4După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.

5Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor."

6Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înțeles despre ce le vorbea.

Isus, ușa oilor.

7Isus le-a mai zis: "Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt ușa oilor.

8Toți cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoți și tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.

9Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși, și va găsi pășune.

Ioan 14.6;Efes 2.18;

10Hoțul nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.

11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.

Ezec 40.11;Isa 34.12-23;Isa 37.24;Evr 13.20;1Pet 2.25;1Pet 5.4;

12Dar cel plătit, care nu este păstor, și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie.

Zah 11.16-17;

13Cel plătit fuge, pentru că este plătit, și nu-i pasă de oi.

14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine,

2Tim 2.19;

15așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.

Mat 11.27;Ioan 15.13;

16Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor.

Isa 56.8;Ezec 37.22;Efes 2.14;1Pet 2.25;

17Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau.

Isa 53.7-12;Evr 2.9;

18Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, și am putere s-o iau iarăși: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu."

Ioan 2.19;Ioan 6.38;Ioan 15.10;Fapt 2.24-32;

19Din pricina acestor cuvinte, iarăși s-a făcut dezbinare între Iudei.

Ioan 7.43;Ioan 9.16;

20Mulți dintre ei ziceau: "Are drac, este nebun; de ce-L ascultați?"

Ioan 7.20;Ioan 8.48-52;

21Alții ziceau; "Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor."

Ex 4.11;Ps 94.9;Ps 146.8;Ioan 9.6-7;Ioan 9.32-33;

Isus la praznicul Înnoirii.

22În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.

23Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.

Fapt 3.11;Fapt 5.12;

24Iudeii L-au înconjurat, și I-au zis: "Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit."

25"V-am spus", le-a răspuns Isus, "și nu credeți. Lucrările, pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

Ioan 3.2;Ioan 5.36;Ioan 10.38;

26Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.

Ioan 8.47;1Ioan 4.6;

27Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.

Ioan 10.4-14;

28Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.

Ioan 6.37;Ioan 17.11-12;Ioan 18.9;

29Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

Ioan 14.28;Ioan 17.2;

30Eu și Tatăl una suntem."

Ioan 17.11-22;

31Atunci Iudeii iarăși au luat pietre ca să-L ucidă.

Ioan 8.59;

32Isus le-a zis: "V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?"

33Iudeii I-au răspuns: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu."

Ioan 5.18;

34Isus le-a răspuns: "Nu este scris în Legea voastră: "Eu am zis: Sunteți dumnezei?"

Ps 82.6;

35Dacă Legea a numit "dumnezei", pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, - și Scriptura nu poate fi desființată, -

Rom 13.1;

36cum ziceți voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfințit și M-a trimis în lume? Și aceasta, pentru că am zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu!"

Ioan 6.27;Ioan 3.17;Ioan 5.36-37;Ioan 8.42;Ioan 5.17-18;Ioan 10.30;Luc 1.35;Ioan 9.35-37;

37Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți.

Ioan 15.24;

38Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl."

Ioan 5.36;Ioan 14.10-11;Ioan 14.10-11;Ioan 17.21;

39La auzul acestor vorbe, căutau iarăși să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor.

Ioan 7.30-44;Ioan 8.59;

Plecarea lui Isus în Perea.

40Isus S-a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Și a rămas acolo.

Ioan 1.28;

41Mulți veneau la El, și ziceau: "Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat."

Ioan 3.30;

42Și mulți au crezut în El în locul acela.

Ioan 8.31;Ioan 11.45;

Învirea lui Lazăr.

11

1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav. -

Luc 10.38-39;

2Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, și I-a șters picioarele cu părul ei, și Lazăr cel bolnav era fratele ei. -

Mat 26.7;Marc 14.3;Ioan 12.3;

3Surorile au trimis la Isus să-i spună: "Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav."

4Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea."

Ioan 9.3;Ioan 11.40;

5Și Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr.

6Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;

Ioan 10.40;

7și în urmă a zis ucenicilor: "Haidem să ne întoarcem în Iudea."

8"Învățătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudea?"

Ioan 10.31;

9Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia;

Ioan 9.4;

10dar dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că n-are lumina în el."

Ioan 12.35;

11După aceste vorbe, le-a zis: "Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn."

Deut 31.16;Dan 12.2;Mat 9.24;Fapt 7.60;1Cor 15.18-51;

12Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine."

13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn.

14Atunci Isus le-a spus pe față: "Lazăr a murit."

15"Și mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar acum, haidem să mergem la el."

16Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalți ucenici: "Haidem să mergem și noi să murim cu El!"

17Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.

18Și, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,

19Mulți din Iudei veniseră la Marta și Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.

20Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieșit înainte; iar Maria ședea în casă.

21Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

22Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu."

Ioan 9.31;

23Isus i-a zis: "Fratele tău va învia."

24"Știu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."

Luc 14.14;Ioan 5.29;

25Isus i-a zis: "Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Ioan 5.21;Ioan 6.39-44;Ioan 1.4;Ioan 6.35;Ioan 14.6;Col 3.4;1Ioan 1.1-2;1Ioan 5.11;Ioan 3.36;1Ioan 5.10;

26Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?"

27"Da, Doamne", I-a zis ea, "cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume."

Mat 16.16;Ioan 4.42;Ioan 6.14-69;

28După ce a spus aceste vorbe, s-a dus și a chemat în taină pe sora sa Maria, și i-a zis: "A venit Învățătorul și te cheamă."

29Maria, cum a auzit, s-a sculat iute, și s-a dus la El.

30Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.

31Iudeii, care erau cu Maria în casă și o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute și ieșind afară, au mers după ea, căci ziceau: "Se duce la mormânt, ca să plângă acolo."

Ioan 11.19;

32Maria, când a ajuns unde era Isus, și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, și I-a zis: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu."

Ioan 11.21;

33Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe Iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui, și S-a tulburat.

34Și a zis: "Unde l-ați pus?" "Doamne", I-au răspuns ei, "vino și vezi."

35Isus plângea.

Luc 19.41;

36Atunci Iudeii au zis: "Iată cât îl iubea de mult!"

37Și unii din ei au zis: "El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?"

Ioan 9.6;

38Isus S-a înfiorat din nou în Sine, și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia era așezată o piatră.

39"Dați piatra la o parte", a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile."

40Isus i-a zis: "Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?"

Ioan 11.4-23;

41Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus, și a zis: "Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat.

42Știam că totdeauna Mă asculți; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis."

Ioan 12.30;

43După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: "Lazăre, vino afară!"

44Și mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză, și cu fața înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis: "Dezlegați-l, și lăsați-l să meargă."

Ioan 20.7;

45Mulți din Iudeii, care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.

Ioan 2.23;Ioan 10.42;Ioan 12.11-18;

46Dar unii din ei s-au dus la Farisei, și le-au spus ce făcuse Isus.

Sinedriul hotărăște să-l omoare.

47Atunci preoții cei mai de seamă și Fariseii au adunat Soborul, și au zis: "Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.

Ps 2.2;Mat 26.3;Marc 14.1;Luc 22.2;Ioan 12.19;Fapt 4.16;

48Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El, și vor veni Romanii și ne vor nimici și locul nostru și neamul."

49Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: "Voi nu știți nimic;

Luc 3.2;Ioan 18.14;Fapt 4.6;

50oare nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?"

Ioan 18.14;

51Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.

52Și nu numai pentru neamul acela, ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.

Isa 49.6;1Ioan 2.2;Ioan 10.16;Efes 2.14-17;

53Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare.

54De aceea Isus nu mai umbla pe față printre Iudei; ci a plecat de acolo în ținutul de lângă pustie, într-o cetate numită Efraim; și a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.

Ioan 4.1-3;Ioan 7.1;2Cron 13.19;

Isus așteptat la Ierusalim.

55Paștele Iudeilor erau aproape. Și mulți oameni din ținutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paște, ca să se curățească.

Ioan 2.13;Ioan 5.1;Ioan 6.4;

56Ei căutau pe Isus, și vorbeau unii cu alții în Templu: "Ce credeți? N-are să vină la praznic?"

Ioan 7.11;Ioan 11.8;

57Iar preoții cei mai de seamă și Fariseii porunciseră că, dacă va ști cineva unde este, să le dea de știre ca să-L prindă.

Maria Îi toarnă mir pe picioare.

12

1Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, și pe care îl înviase din morți.

Ioan 11.1-43;

2Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El.

Mat 26.6;Marc 14.3;

3Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus, și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.

Luc 10.38-39;Ioan 11.2;

4Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:

5"De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, și să se fi dat săracilor?"

6Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț, și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.

Ioan 13.29;

7Dar Isus a zis: "Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.

8Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna."

Mat 26.11;Marc 14.7;

9O mare mulțime de Iudei au aflat că Isus era în Betania; și au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți.

Ioan 11.43-44;

10Preoții cei mai de seamă au hotărât să omoare și pe Lazăr,

Luc 16.31;

11căci din pricina lui mulți Iudei plecau de la ei și credeau în Isus.

Ioan 11.45;Ioan 12.18;

Intrarea lui Isus în Ierusalim.

12A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

Mat 21.8;Marc 11.8;Luc 19.35-36,etc;

13a luat ramuri de finic, și I-a ieșit în întâmpinare, strigând: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!"

Ps 118.25-26;

14Isus a găsit un măgăruș, și a încălecat pe el, după cum este scris:

Mat 21.7;

15"Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgărițe."

Zah 9.9;

16Ucenicii Lui n-au înțeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, și că ei le împliniseră cu privire la El.

Luc 18.34;Ioan 7.39;Ioan 14.26;

17Toți cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morți, mărturiseau despre El.

18Și norodul I-a ieșit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.

Ioan 12.11;

19Fariseii au zis deci între ei: "Vedeți că nu câștigați nimic: iată că lumea se duce după El!"

Ioan 11.47-48;

Isus vorbește de moartea Sa.

20Niște Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,

Fapt 17.4;1Împ 8.41-42;Fapt 8.27;

21s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, și au zis: "Domnule, am vrea să vedem pe Isus."

Ioan 1.44;

22Filip s-a dus și a spus lui Andrei; apoi Andrei și Filip au spus lui Isus.

23Drept răspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

Ioan 13.32;Ioan 17.1;

24Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.

1Cor 15.36;

25Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică.

Mat 10.39;Mat 16.25;Marc 8.35;Luc 9.24;Luc 17.33;

26Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.

Ioan 14.3;Ioan 17.24;1Tes 4.17;

27Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice?... Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!

Mat 26.38-39;Luc 12.50;Ioan 13.21;Luc 22.53;Ioan 18.37;

28Tată, proslăvește Numele Tău!" Și din cer, s-a auzit un glas, care zicea: "L-am proslăvit, și-L voi mai proslăvi!"

Mat 3.17;

29Norodul, care stătea acolo, și care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: "Un înger a vorbit cu El!"

30Isus a răspuns: "Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.

Ioan 11.42;

31Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

Mat 12.29;Luc 10.18;Ioan 14.30;Ioan 16.11;Fapt 26.18;2Cor 4.4;Efes 2.2;Efes 6.12;

32Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii." -

Ioan 3.14;Ioan 8.28;Rom 5.18;Evr 2.9;

33Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. -

Ioan 18.32;

34Norodul I-a răspuns: "Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului?"

Ps 89.36-37;Ps 110.4;Isa 9.7;Isa 35.8;Ezec 37.25;Dan 2.44;Dan 7.14-27;Mic 4.7;

35Isus le-a zis: "Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu știe unde merge.

Ioan 1.9;Ioan 8.12;Ioan 9.5;Ioan 12.46;Ier 13.16;Efes 5.8;Ioan 11.10;1Ioan 2.11;

36Câtă vreme aveți lumina printre voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii." Isus le-a spus aceste lucruri: apoi a plecat și S-a ascuns de ei.

Luc 16.8;Efes 5.8;1Tes 5.5;1Ioan 2.9-11;Ioan 8.59;Ioan 11.54;

Necredința Iudeilor.

37Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

38ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: "Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?"

Isa 53.1;Rom 10.16;

39De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

40"Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec."

Isa 6.9-10;Mat 13.14;

41Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, și a vorbit despre El.

Isa 6.1;

42Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.

Ioan 7.13;Ioan 9.22;

43Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

Ioan 5.44;

44Iar Isus a strigat: "Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.

Ioan 5.44;

45Și cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Ioan 14.9;

46Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.

Ioan 3.19;Ioan 8.12;Ioan 9.5-39;Ioan 12.35-36;

47Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

Ioan 5.45;Ioan 8.15-26;Ioan 3.17;

48Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.

Luc 10.16;Deut 18.19;Marc 16.16;

49Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc.

Ioan 8.38;Ioan 14.10;Deut 18.18;

50Și știu că porunca Lui este viața veșnică. De aceea lucrurile, pe care le spun, le spun așa cum Mi le-a spus Tatăl."

Isus spală picioarele ucenicilor Săi.

13

1Înainte de praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Mat 26.2;Ioan 12.23;Ioan 17.1-11;

2În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,

Luc 22.3;Ioan 13.27;

3Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce,

Mat 11.27;Mat 28.18;Ioan 3.35;Ioan 17.2;Fapt 2.36;1Cor 15.27;Evr 2.8;Ioan 8.42;Ioan 16.28;

4S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar, și S-a încins cu el.

Luc 22.27;Filip 2.7-8;

5Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor, și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

6A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?"

Mat 3.14;

7Drept răspuns, Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea."

Ioan 13.12;

8Petru I-a zis: "Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine."

Ioan 3.5;1Cor 6.11;Efes 5.26;Tit 3.5;Evr 10.22;

9"Doamne", I-a zis Simon Petru, "nu numai picioarele, dar și mâinile și capul!"

10Isus i-a zis: "Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; și voi sunteți curați, dar nu toți."

Ioan 15.3;

11Căci știa pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: "Nu sunteți toți curați."

Ioan 6.64;

12După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: "Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?

13Voi Mă numiți "Învățătorul și Domnul", și bine ziceți, căci sunt.

Mat 23.8-10;Luc 6.46;1Cor 8.6;1Cor 12.3;Filip 2.11;

14Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.

Luc 22.27;Rom 12.10;Gal 6.1-2;1Pet 5.5;

15Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.

Mat 11.29;Filip 2.5;1Pet 2.21;1Ioan 2.6;

16Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.

Mat 10.24;Luc 6.40;Ioan 15.20;

17Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți.

Iac 1.25;

Descoperirea vânzătorului.

18Nu vorbesc despre voi toți; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: "Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea."

Ps 41.9;Mat 26.23;Ioan 13.21;

19Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt.

Ioan 14.29;Ioan 16.4;

20Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primește pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine."

Mat 10.40;Mat 25.40;Luc 10.16;

21După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, și a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde."

Mat 26.21;Marc 14.18;Luc 22.21;Ioan 12.27;Fapt 1.17;1Ioan 2.19;

22Ucenicii se uitau unii la alții, și nu înțelegeau despre cine vorbește.

23Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.

Ioan 19.26;Ioan 20.2;Ioan 21.7-24;

24Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus.

25Și ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus, și I-a zis: "Doamne, cine este?"

26Isus a răspuns: "Acela, căruia îi voi întinge bucățica, și i-o voi da." Și a întins o bucățică, și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul.

27Cum a fost dată bucățica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: "Ce-ai să faci, fă repede."

Luc 22.3;Ioan 6.70;

28Dar nimeni din cei ce ședeau la masă, n-a înțeles pentru ce îi zisese aceste vorbe.

29Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: "Cumpără ce ne trebuie pentru praznic"; sau îi poruncea să dea ceva săracilor.

Ioan 12.6;

30Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit afară în grabă. Era noapte.

Iubirea frățească.

31După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: "Acum, Fiul omului a fost proslăvit și Dumnezeu a fost proslăvit în El.

Ioan 12.23;Ioan 14.13;1Pet 4.11;

32Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuși, și-L va proslăvi îndată.

Ioan 17.1-6;Ioan 12.23;

33Copilașilor, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta, și, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot așa vă spun și vouă acum.

Ioan 7.34;Ioan 8.21;

34Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

Lev 19.18;Ioan 15.12-17;Efes 5.2;1Tes 4.9;Iac 2.8;1Pet 1.22;1Ioan 2.7-8;1Ioan 3.11-23;1Ioan 4.21;

35Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții."

1Ioan 2.5;1Ioan 4.20;

Înștiințarea lui Petru.

36"Doamne", I-a zis Simon Petru, "unde Te duci?" Isus i-a răspuns: "Tu nu poți veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni."

37"Doamne", I-a zis Petru, "de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine."

Mat 26.33-35;Marc 14.29-31;Luc 22.33-34;

38Isus i-a răspuns: "Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat, îți spun, că nu va cânta cocoșul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.

Îmbărbătarea ucenicilor.

14

1Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine.

Ioan 14.27;Ioan 16.22-23;

2În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Ioan 13.33-36;

3Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.

Ioan 14.18-28;Fapt 1.11;Ioan 12.26;Ioan 17.24;1Tes 4.17;

4Știți unde Mă duc, și știți și calea într-acolo."

5"Doamne", I-a zis Toma, "nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?"

6Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Evr 9.8;Ioan 1.11;Ioan 8.32;Ioan 1.4;Ioan 11.25;Ioan 10.9;

7Dacă m-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut."

Ioan 8.19;

8"Doamne", i-a zis Filip, "arată-ne pe Tatăl, și ne este de ajuns."

9Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: "Arată-ne pe Tatăl?"

Ioan 12.45;Col 1.15;Evr 1.3;

10Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

Ioan 10.38;Ioan 17.21-23;Ioan 14.20;Ioan 5.19;Ioan 7.16;Ioan 8.28;Ioan 12.49;

11Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.

Ioan 4.36;Ioan 10.38;

12Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl:

Mat 21.21;Marc 16.17;Luc 10.17;

13și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.

Mat 7.7;Mat 21.22;Marc 11.24;Luc 11.9;Ioan 15.7-16;Ioan 16.23-24;Iac 1.5;1Ioan 3.22;1Ioan 5.14;

14Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.

Păzirea poruncilor.

15Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.

Ioan 14.21-23;Ioan 15.10-14;1Ioan 5.3;

16Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor (Grecește: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac;

Ioan 15.26;Ioan 16.7;Rom 8.15-26;

17și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.

Ioan 15.26;Ioan 16.13;1Ioan 4.6;1Cor 2.14;1Ioan 2.27;

18Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Mat 28.20;Ioan 14.3-28;

19Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.

Ioan 16.16;1Cor 15.20;

20În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine, și că Eu sunt în voi.

Ioan 10.38;Ioan 17.21-26;Ioan 14.10;

21Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui."

Ioan 14.15-23;1Ioan 2.5;1Ioan 5.3;

22Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă și nu lumii?"

Luc 6.16;

23Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, și vom locui împreună cu el.

Ioan 14.15;1Ioan 2.24;Apoc 3.20;

24Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

Ioan 5.19-38;Ioan 7.16;Ioan 8.28;Ioan 12.49;Ioan 14.10;

25V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.

26Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Luc 24.49;Ioan 14.16;Ioan 15.26;Ioan 16.7;Ioan 2.22;Ioan 12.16;Ioan 16.13;1Ioan 2.20-27;

27Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Filip 4.7;Col 3.15;Ioan 14.1;

28Ați auzit că v-am spus: "Mă duc, și Mă voi întoarce la voi." Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: "Mă duc la Tatăl;" căci Tatăl este mai mare decât Mine.

Ioan 14.3-18;Ioan 14.12;Ioan 16.13;Ioan 20.17;Ioan 5.18;Ioan 10.30;Filip 2.6;

29Și v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeți.

Ioan 13.19;Ioan 16.4;

30Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Ioan 12.31;Ioan 16.11;

31dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!

Ioan 10.18;Filip 2.8;Evr 5.18;

Isus, vița.

15

1Eu sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este vierul.

2Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce rod, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă și mai multă rod.

Mat 15.3;

3Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus.

Ioan 13.10;Ioan 17.17;Efes 5.26;1Pet 1.22;

4Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți rod, dacă nu rămâneți în Mine.

Col 1.23;1Ioan 2.6;

5Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.

Osea 14.8;Filip 1.11;Filip 4.13;

6Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc, și ard.

Mat 3.10;Mat 7.19;

7Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da.

Ioan 14.13-14;Ioan 16.23;Ioan 15.16;

8Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei.

Mat 5.16;Filip 1.11;Ioan 8.31;Ioan 13.35;

9Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

10Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, și rămân în dragostea Lui.

Ioan 14.15-23;

11V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.

Ioan 16.24;Ioan 17.13;1Ioan 1.4;

Dragostea frățească.

12Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.

Ioan 13.34;1Tes 4.9;1Pet 4.8;1Ioan 3.11;1Ioan 4.21;

13Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.

Ioan 10.11-15;Rom 5.7-8;Efes 5.2;1Ioan 3.16;Ioan 14.15-23;

14Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.

Mat 20.50;Ioan 14.15-23;

15Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.

Gen 18.17;Ioan 17.26;Fapt 20.27;

16Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.

Ioan 6.70;Ioan 13.18;1Ioan 4.10-19;Mat 28.19;Marc 16.15;Col 1.6;Ioan 4.13;Ioan 15.7;

17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.

Ioan 15.12;

Ura din partea lumii.

18Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

1Ioan 3.1-13;

19Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.

1Ioan 4.5;Ioan 17.14;

20Aduceți-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: "Robul nu este mai mare decât stăpânul său." Dacă m-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.

Mat 10.24;Luc 6.40;Ioan 13.16;Ezec 3.7;

21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

Mat 10.22;Mat 24.9;Ioan 16.3;

22Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nici o dezvinovățire pentru păcatul lor.

Ioan 9.41;Rom 1.20;Iac 4.17;

23Cine Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu.

1Ioan 2.23;

24Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au și văzut, și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu.

Ioan 3.2;Ioan 7.31;Ioan 9.32;

25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: "M-au urât fără temei."

Ps 35.19;Ps 69.4;

26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

Luc 24.49;Ioan 14.17-26;Ioan 16.7-13;Fapt 2.23;1Ioan 5.6;

27Și voi de asemenea veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început.

Luc 24.48;Fapt 1.8;Fapt 21.22;Fapt 2.32;Fapt 3.15;Fapt 4.20-33;Fapt 5.32;Fapt 10.39;Fapt 13.31;1Pet 5.1;2Pet 1.16;Luc 1.2;1Ioan 1.1-2;

Prigonirea ucenicilor.

16

1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.

Mat 11.6;Mat 24.10;Mat 26.31;

2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

Ioan 9.22-34;12.42Fapt 8.1;12.42Fapt 9.1;12.42Fapt 26.9-11;

3Și se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.

Ioan 15.21;Rom 10.2;1Cor 2.8;1Tim 1.13;

4V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceți aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi.

Ioan 13.19;Ioan 14.29;Mat 9.15;

Lucrarea Mângâietorului.

5Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis; și nimeni din voi nu Mă întreabă: "Unde Te duci?"

Ioan 7.33;Ioan 13.3;Ioan 14.28;Ioan 16.10-16;

6Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima.

Ioan 14.1;Ioan 16.22;

7Totuși, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Ioan 7.39;Ioan 14.16;Ioan 14.26;Ioan 15.26;Fapt 2.33;Efes 4.8;

8Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.

9În ce privește păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;

Fapt 2.22-37;

10în ce privește neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, și nu Mă veți mai vedea;

Fapt 2.32;Ioan 3.14;Ioan 5.32;

11în ce privește judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.

Fapt 26.18;Luc 10.18;Ioan 12.31;Efes 2.2;Col 2.15;Evr 2.14;

12Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta.

Marc 4.33;1Cor 3.2;Evr 5.12;

13Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare.

Ioan 4.17;Ioan 15.26;Ioan 14.26;1Ioan 2.20-27;

14El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi.

15Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi.

Mat 11.27;Ioan 3.35;Ioan 13.3;Ioan 17.10;

Întristarea prefăcută în bucurie.

16Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea; apoi iarăși peste puțină vreme, Mă veți vedea, pentru că Mă duc la Tatăl."

Ioan 7.33;Ioan 13.33;Ioan 14.19;Ioan 16.10;Ioan 13.3;Ioan 16.28;

17La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: "Ce înseamnă cuvintele acestea: "Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea;" și: "Apoi iarăși peste puțină vreme Mă veți vedea?" Și: "Pentru că Mă duc la Tatăl?"

18Ei ziceau deci: "Ce înseamnă aceasta: "Peste puțină vreme?" Nu știm ce vrea să spună."

19Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe, și le-a zis: "Vă întrebați între voi ce înseamnă cuvintele: "Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea;" și: "Apoi iarăși peste puțină vreme, Mă veți vedea?"

20Adevărat, adevărat vă spun că, voi veți plânge și, vă veți târgui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.

21Femeia, când este în durerile nașterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce a născut pruncul, nu-și mai aduce aminte de suferință, de bucurie că s-a născut un om pe lume.

Isa 26.17;

22Tot așa și voi: acum sunteți plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăși, inima vi se va bucura, și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.

Ioan 16.6;Luc 24.41-52;Ioan 14.1-27;Ioan 20.20;Fapt 2.46;Fapt 13.52;1Pet 1.8;

23În ziua aceea, nu Mă veți mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.

Mat 7.7;Ioan 14.13;Ioan 15.16;

24Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu: cereți, și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

Ioan 15.11;

Cuvinte de rămas bun.

25V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi deslușit despre Tatăl.

26În ziua aceea, veți cere în Numele Meu, și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.

Ioan 16.23;

27Căci Tatăl însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit, și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu.

Ioan 14.21-23;Ioan 3.13;Ioan 17.8;Ioan 16.30;

28Am ieșit de la Tatăl, și am venit în lume; acum las lumea, și Mă duc la Tatăl."

Ioan 13.3;

29Ucenicii Săi I-au zis: "Iată că acum vorbești deslușit, și nu spui nici o pildă.

30Acum cunoaștem că știi toate lucrurile, și n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu."

Ioan 21.17;Ioan 16.27;Ioan 17.8;

31"Acum credeți?" le-a răspuns Isus.

32"Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui; și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.

Mat 26.31;Marc 14.27;Ioan 20.10;Ioan 8.29;Ioan 11.10-11;

33V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea."

Isa 9.6;Ioan 14.27;Rom 5.1;Efes 2.14;Col 1.20;Ioan 15.19-21;2Tim 3.12;Ioan 14.1;Rom 8.37;1Ioan 4.4;1Ioan 5.4;

Rugăciunea lui Isus.

17

1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

Ioan 12.23;Ioan 13.32;

2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu.

Dan 7.14;Mat 11.27;Mat 28.18;Ioan 3.35;Ioan 5.27;1Cor 15.25-27;Filip 2.10;Evr 2.8;Ioan 6.37;Ioan 17.6-9;Ioan 17.24;

3Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Isa 53.11;Ier 9.24;1Cor 8.4;1Tes 1.9;Ioan 3.34;Ioan 5.36-37;Ioan 6.29-57;Ioan 7.29;Ioan 10.36;Ioan 11.42;

4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

Ioan 13.31;Ioan 14.13;Ioan 4.34;Ioan 5.36;Ioan 9.3;19.30Ioan 14.31;19.30Ioan 15.10;

5Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

Ioan 1.1-2;Ioan 10.30;Ioan 14.9;Filip 2.6;Col 1.15-17;Evr 1.3-10;

6Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău.

Ps 22.22;Ioan 17.26;Ioan 17.2-9;Ioan 17.11;Ioan 6.37-39;Ioan 10.29;Ioan 15.19;

7Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine.

8Căci le-am dat cuvintele, pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis.

Ioan 8.28;Ioan 12.49;Ioan 14.10;Ioan 16.27;Ioan 17.25-30;

9Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: -

1Ioan 5.19;

10tot ce este al Meu, este al Tău, și ce este al Tău, este al Meu, - și Eu sunt proslăvit în ei.

Ioan 16.15;

11Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și noi.

Ioan 13.1;Ioan 16.28;1Pet 1.5;Iud 1;Ioan 17.21;Ioan 10.30;

12Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; și nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

Ioan 6.39;Ioan 10.28;Evr 2.13;Ioan 18.9;1Ioan 2.19;Ioan 6.70;Ioan 13.18;Ps 109.8;Fapt 1.20;

13Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

14Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.

Ioan 17.8;Ioan 15.18-19;1Ioan 3.13;Ioan 8.23;Ioan 17.16;

15Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.

Mat 6.13;Gal 1.4;2Tes 3.3;1Ioan 5.18;

16Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Ioan 17.14;

17Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Ioan 15.3;Fapt 15.9;Efes 5.26;1Pet 1.22;2Sam 7.28;Ps 119.142-151;

18Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume.

Ioan 20.21;

19Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.

1Cor 1.2-30;1Tes 4.7;Evr 10.10;

20Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

21Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Ioan 10.16;Ioan 17.11;Ioan 17.22-23;Rom 12.5;Gal 3.28;Ioan 10.38;Ioan 14.11;

22Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și noi suntem una, -

Ioan 14.20;1Ioan 1.3;1Ioan 3.24;

23Eu în ei, și Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Col 3.14;

24Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Ioan 12.26;Ioan 14.3;1Tes 4.17;Ioan 17.5;

25Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

Ioan 15.21;Ioan 16.3;Ioan 7.29;Ioan 8.55;Ioan 10.15;Ioan 16.27;Ioan 17.8;

26Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, și Eu să fiu în ei."

Ioan 15.15;Ioan 17.6;Ioan 15.9;

Prinderea lui Isus.

18

1După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Lui.

Mat 26.36;Marc 14.32;Luc 22.39;2Sam 15.23;

2Iuda, vânzătorul, știa și el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.

Luc 21.37;Luc 22.39;

3Iuda, deci, a luat ceata ostașilor și pe aprozii trimiși de preoții cei mai de seamă și de Farisei, și a venit acolo cu felinare, cu făclii și cu arme.

Mat 26.47;Marc 14.43;Luc 22.47;Fapt 1.16;

4Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei, și le-a zis: "Pe cine căutați?"

5Ei I-au răspuns: "Pe Isus din Nazaret!". Isus le-a zis: "Eu sunt!". Iuda, vânzătorul, era și el cu ei.

6Când le-a zis Isus: "Eu sunt", ei s-au dat înapoi, și au căzut jos la pământ.

7El i-a întrebat din nou: "Pe cine căutați?" "Pe Isus din Nazaret", I-au zis ei.

8Isus a răspuns: "V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă."

9A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: "N-am pierdut pe nici unul din aceia, pe care Mi i-ai dat."

Ioan 17.12;

10Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, și i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

Mat 26.51;Marc 14.47;Luc 22.49-50;

11Isus a zis lui Petru: "Bagă-ți sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?"

Isus înaintea lui Ana și Caiafa.

12Ceata ostașilor, căpitanul lor, și aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, și L-au legat.

13L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.

Mat 26.57;Luc 3.2;

14Și Caiafa era cel ce dăduse Iudeilor sfatul acesta: "Este de folos să moară un singur om pentru norod."

Ioan 11.50;

15Simon Petru mergea după Isus; tot așa a făcut și un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, și a intrat cu Isus în curtea marelui preot.

Mat 26.58;Marc 14.54;Luc 22.54;

16Petru însă a rămas afară la ușă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieșit afară, a vorbit cu portărița, și a băgat pe Petru înăuntru.

Mat 26.69;Marc 14.66;Luc 22.54;

17Atunci slujnica, portărița, a zis lui Petru: "Nu cumva și tu ești unul din ucenicii omului acestuia?" "Nu sunt", a răspuns el.

18Robii și aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei, și se încălzea.

19Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui.

20Isus i-a răspuns: "Eu am vorbit lumii pe față; totdeauna am învățat pe norod în sinagogă și în Templu, unde se adună toți Iudeii, și n-am spus nimic în ascuns.

Mat 26.55;Luc 4.15;Ioan 7.14;Ioan 7.26-28;Ioan 8.2;

21Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia știu ce am spus."

22La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, și a zis: "Așa răspunzi marelui preot?"

Ier 20.2;Fapt 23.2;

23Isus i-a răspuns: "Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?"

24Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.

Mat 26.57;

25Simon Petru stătea acolo, și se încălzea. Ei i-au zis: "Nu cumva ești și tu unul din ucenicii Lui?" El s-a lepădat, și a zis: "Nu sunt."

Mat 26.69-71;Marc 14.69;Luc 22.58;

26Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: "Nu te-am văzut eu cu El în grădină?"

27Petru iar s-a lepădat. Și îndată a cântat cocoșul.

Mat 26.74;Marc 14.72;Luc 22.60;Ioan 13.38;

Isus înaintea lui Pilat.

28Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineața. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce și să poată mânca Paștele.

Mat 27.2;Marc 15.1;Luc 23.1;Fapt 3.13;Fapt 10.28;Fapt 11.3;

29Pilat deci a ieșit afară la ei, și le-a zis: "Ce pâră aduceți împotriva omului acestuia?"

30Drept răspuns, ei i-au zis: "Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale."

31Atunci Pilat le-a zis: "Luați-L voi, și judecați-L după legea voastră." "Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni", I-au zis Iudeii.

32Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

Mat 20.19;Ioan 12.32-33;

33Pilat a intrat iarăși în odaia de judecată, a chemat pe Isus și I-a zis: "Ești Tu Împăratul Iudeilor?"

Mat 27.11;

34Isus i-a răspuns: "De la tine însuți zici lucrul acesta, sau ți l-au spus alții despre Mine!"

35Pilat a răspuns: "Eu sunt Iudeu? Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?"

36"Împărăția Mea nu este din lumea aceasta", a răspuns Isus. "Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăția Mea nu este de aici."

1Tim 6.13;Dan 2.44;Dan 7.14;Luc 12.14;Ioan 6.15;Ioan 8.15;Ioan 8.47;1Ioan 3.19;1Ioan 4.6;

37"Atunci un Împărat tot ești!" I-a zis Pilat. "Da", a răspuns Isus. "Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu."

38Pilat I-a zis: "Ce este adevărul?"

Isus și Baraba.

După ce a spus aceste vorbe, a ieșit iarăși afară la Iudei, și le-a zis: "Eu nu găsesc nici o vină în El.

Mat 27.24;Luc 23.4;Ioan 19.4-6;

39Dar, fiindcă voi aveți obicei să vă slobozesc pe cineva de Paște, vreți să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?"

Mat 27.15;Marc 15.6;Luc 23.17;

40Atunci toți au strigat din nou: "Nu pe El, ci pe Baraba!" Și Baraba era un tâlhar.

Fapt 3.14;Luc 23.19;

Isus este dat în mâinile Iudeilor.

19

1Atunci Pilat a luat pe Isus, și a pus să-L bată.

Mat 20.19;Mat 27.26;Marc 15.15;Luc 18.33;

2Ostașii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, și L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.

3Apoi, s-au apropiat de El, și ziceau: "Plecăciune, Împăratul Iudeilor!" Și-I dădeau palme.

4Pilat a ieșit iarăși afară, și a zis Iudeilor: "Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nici o vină în El."

Ioan 18.38;Ioan 19.6;

5Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. "Iată omul!" le-a zis Pilat.

6Când L-au zărit preoții cei mai de seamă și aprozii, au început să strige: "Răstignește-l! Răstignește-l!" "Luați-L voi și răstigniți-L", le-a zis Pilat, "căci eu nu găsesc nici o vină în El."

Fapt 3.13;

7Iudeii i-au răspuns: "Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu."

Lev 24.16;Mat 26.65;Ioan 5.18;Ioan 10.33;

8Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost și mai mare frică.

9A intrat iarăși în odaia de judecată, și a zis lui Isus: "De unde ești Tu?" Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns.

Isa 53.7;Mat 27.12-14;

10Pilat I-a zis: "Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te răstignesc, și am putere să-Ți dau drumul!"

11"N-ai avea nici o putere asupra Mea", i-a răspuns Isus, "dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat."

Luc 22.53;Ioan 7.30;

12De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: "Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului."

Luc 23.2;Fapt 17.7;

13Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit "Pardosit cu pietre", iar evreiește: "Gabata."

14Era ziua Pregătirii Paștelor, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat a zis Iudeilor: "Iată Împăratul vostru!"

Mat 27.62;

15Dar ei au strigat: "Ia-L, ia-L, răstignește-L!" "Să răstignesc pe Împăratul vostru?" le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: "Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!"

Gen 49.10;

16Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, și L-au dus să-L răstignească.

Mat 27.26-31;Marc 15.15;Luc 23.25;

Răstignirea.

17Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul, zis al "Căpățânii", care în evreiește se cheamă "Golgota."

Mat 27.31-33;Marc 15.21-22;Luc 23.26-33;Num 15.36;Evr 13.12;

18Acolo a fost răstignit; și împreună cu El au fost răstigniți alți doi, unul deoparte și altul de alta, iar Isus la mijloc.

19Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, și era scris: "Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor."

Mat 27.37;Marc 15.26;Luc 23.38;

20Mulți din Iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreiește, latinește și grecește.

21Preoții cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: "Nu scrie: "Împăratul Iudeilor". Ci scrie că El a zis: "Eu sunt Împăratul Iudeilor."

22"Ce am scris, am scris", a răspuns Pilat.

23Ostașii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele, și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos.

Mat 27.35;Marc 15.24;Luc 23.34;

24Și au zis între ei: "Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie." Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: "Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți." Iată ce au făcut ostașii.

Ps 22.18;

25Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, și Maria Magdalena.

Mat 27.55;Marc 15.40;Luc 23.49;Luc 24.18;

26Când a văzut Isus pe mama Sa, și lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: "Femeie, iată fiul tău!"

Ioan 13.23;Ioan 20.2;Ioan 21.7-24;Ioan 2.4;

27Apoi, a zis ucenicului: "Iată mama ta!" Și, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă.

Ioan 1.11;Ioan 16.32;

28După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: "Mi-e sete."

Ps 69.21;

29Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet, și I l-au dus la gură.

Mat 27.48;

30Când a luat Isus oțetul, a zis: "S-a isprăvit!" Apoi și-a plecat capul, și Și-a dat duhul.

Ioan 17.4;

Moartea lui Isus dovedită.

31De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, - căci era ziua Pregătirii, și ziua aceea de Sabat era o zi mare - Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți, și să fie luați de pe cruce.

Marc 15.42;Deut 21.23;Ioan 19.42;

32Ostașii au venit deci, și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El.

33Când au venit la Isus, și au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor;

34ci unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă.

1Ioan 5.6-6;

35Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți.

36Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: "Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat."

Ex 12.46;Num 9.12;Ps 34.20;

37Și în altă parte, Scriptura mai zice: "Vor vedea pe cine au străpuns."

Ps 22.16-17;Zah 12.10;Apoc 1.7;

Îngroparea lui Isus.

38După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci, și a luat trupul lui Isus.

Mat 27.57;Marc 15.42;Luc 23.50;Ioan 9.22;Ioan 12.42;

39Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit și el, și a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe.

Ioan 3.1-2;Ioan 7.50;

40Au luat deci trupul lui Isus și l-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.

Fapt 5.6;

41În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; și în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.

42Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.

Isa 53.9;Ioan 19.31;

Învierea lui Isus Hristos.

20

1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric; și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

Mat 28.1;Marc 16.1;Luc 24.1;

2A alergat la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, și le-a zis: "Au luat pe Domnul din mormânt, și nu știu unde L-au pus."

Ioan 13.23;Ioan 19.26;Ioan 21.7-24;

3Petru și celălalt ucenic au ieșit, și au plecat spre mormânt.

Luc 24.12;

4Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, și a ajuns cel dintâi la mormânt.

5S-a plecat și s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat.

Ioan 19.40;

6Simon Petru, care venea după el, a ajuns și el, a intrat în mormânt, și a văzut fâșiile de pânză jos.

7Iar ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc singur.

Ioan 11.44;

8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat și el; și a văzut, și a crezut.

9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morți.

Ps 16.10;Fapt 2.25-31;Fapt 13.34-35;

10Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Isus Se arată Mariei.

11Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt.

Marc 16.5;

12Și a văzut doi îngeri în alb, șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap și altul la picioare.

13"Femeie", i-au zis ei, "pentru ce plângi?" Ea le-a răspuns: "Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus."

14După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus.

Mat 28.9;Marc 16.9;

15"Femeie", i-a zis Isus, "de ce plângi? Pe cine cauți?" Ea a crezut că este grădinarul, și I-a zis: "Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau."

16Isus i-a zis: "Marie!" Ea s-a întors, și I-a zis în evreiește: "Rabuni!" adică: "Învățătorule!"

17"Nu mă ține", i-a zis Isus; "căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru."

Luc 24.16-31;Ioan 21.4;Ps 22.22;Mat 28.10;Rom 8.29;Evr 2.11;Ioan 16.28;

18Maria Magdalena s-a dus, și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, și că i-a spus aceste lucruri.

Efes 1.17;

Isus Se arată ucenicilor.

19În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, și le-a zis: "Pace vouă!"

Mat 28.10;Luc 24.10;

20Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, când au văzut pe Domnul.

Marc 16.14;Luc 24.36;1Cor 15.5;

21Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi."

Ioan 16.22;Mat 28.18;Ioan 17.18-19;2Tim 2.2;Evr 3.1;

22După aceste vorbe, a suflat peste ei, și le-a zis: "Luați Duh Sfânt!

23Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține vor fi ținute."

Mat 16.19;Mat 18.18;

Isus Se arată și lui Toma.

24Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.

Ioan 11.16;

25Ceilalți ucenici i-au zis deci: "Am văzut pe Domnul!" Dar el le-a răspuns: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede."

26După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă; și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, și le-a zis: "Pace vouă!"

27Apoi a zis lui Toma: "Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios."

1Ioan 1.1;

28Drept răspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!"

29"Tomo" i-a zis Isus, "pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut."

2Cor 5.7;1Pet 1.8;

Rostul celor scrise aici.

30Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Ioan 21.25;

31Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveți viața în Numele Lui.

Luc 1.4;Ioan 8.15-16;Ioan 5.24;1Pet 1.8-9;

Arătarea la marea Tiberiadei.

21

1După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:

2Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, și alți doi din ucenicii lui Isus, erau împreună.

Ioan 1.45;Mat 4.21;

3Simon Petru le-a zis: "Mă duc să prind pește." "Mergem și noi cu tine", i-au zis ei. Au ieșit, și au intrat într-o corabie; și n-au prins nimic în noaptea aceea.

4Dimineața, Isus stătea pe țărm; dar ucenicii nu știau că este Isus.

Ioan 20.14;

5"Copii", le-a zis Isus, "aveți ceva de mâncare?" Ei i-au răspuns: "Nu".

Luc 24.41;

6El le-a zis: "Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei, și veți găsi." Au aruncat-o deci, și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor.

Luc 5.4-7;

7Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: "Este Domnul!" Când a auzit Simon Petru că este Domnul și-a pus haina pe el, și s-a încins, căci era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare.

Ioan 13.23;Ioan 20.2;

8Ceilalți ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu pești, pentru că nu erau departe de țărm decât ca la două sute de coți.

9Când s-au pogorât pe țărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, pește pus deasupra și pâine.

10Isus le-a zis: "Aduceți din peștii, pe care i-ați prins acum."

11Simon Petru s-a suit în corăbioară, și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari: și, măcar că erau atâția, nu s-a rupt mreaja.

12"Veniți de prânziți", le-a zis Isus. Și nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: "Cine ești?" căci știau că este Domnul.

Fapt 10.41;

13Isus S-a apropiat, a luat pâinea, și le-a dat; tot așa a făcut și cu peștele.

14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morți.

Ioan 20.19-26;

Isus vestește moartea lui Petru.

15După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?" "Da, Doamne", I-a răspuns Petru, "știi că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paște mielușeii Mei."

16I-a zis a doua oară: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?" "Da Doamne", I-a răspuns Petru, "știi că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paște oițele Mele".

Fapt 20.28;Evr 13.20;1Pet 2.25;1Pet 5.2-4;

17A treia oară i-a zis Isus: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?" Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: "Mă iubești?" Și I-a răspuns: "Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc." Isus i-a zis: "Paște oile Mele!

Ioan 2.24-25;Ioan 16.30;

18Adevărat, adevărat, îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile, și altul te va încinge, și te va duce unde nu vei voi."

Ioan 13.36;Fapt 12.3-4;

19A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, după ce a vorbit astfel, i-a zis: "Vino după Mine."

2Pet 1.14;

20Petru s-a întors, și a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, și zisese: "Doamne, cine este cel ce Te vinde?"

Ioan 13.23-25;Ioan 20.2;

21Petru s-a uitat la el, și a zis lui Isus: "Doamne, dar cu acesta ce va fi?"

22Isus i-a răspuns: "Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!"

Mat 16.27-28;Mat 25.31;1Cor 4.5;1Cor 11.26;Apoc 2.25;Apoc 3.11;Apoc 22.7-20;

23Din pricina aceasta, a ieșit zvonul printre frați că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: "Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție?"

24Ucenicul acesta este cel ce adeverește aceste lucruri, și care le-a scris. Și știm că mărturia lui este adevărată.

Ioan 19.35;3Ioan 12;

25Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris. Amin.

Ioan 20.30;Amos 7.10;