EPISTOLA SOBORNICEASCĂ A LUI IACOV


1

1Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: sănătate!

Fapt 12.17;Fapt 15.13;Gal 1.19;Gal 2.9;Iuda 1;Tit 1.1;Fapt 26.7;Deut 32.26;Ioan 7.35;Fapt 2.5;Fapt 8.1;1Pet 1.1;

2Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,

Mat 5.12;Fapt 5.41;Evr 10.34;1Pet 4.13-16;1Pet 1.6;

3ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Rom 5.3;

4Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.

5Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.

1Împ 3.9-12;Prov 2.3;Mat 7.7;Mat 21.22;Marc 11.24;Luc 11.9;Ioan 14.13;Ioan 15.7;Ioan 16.23;Ier 29.12;1Ioan 5.14-15;

6Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.

Marc 11.24;1Tim 2.8;

7Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,

8căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.

Iac 4.8;

9Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui.

10Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.

Iov 14.2;Ps 37.2;Ps 90.5-6;Ps 102.11;Ps 103.15;Isa 40.6;1Cor 7.31;Iac 4.14;1Pet 1.24;1Ioan 2.17;

11Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere: așa se va vesteji bogatul în umbletele lui.

12Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

Iov 5.17;Prov 3.11-12;Evr 12.5;Apoc 3.19;1Cor 9.25;2Tim 4.8;Iac 2.5;1Pet 5.4;Apoc 2.10;Mat 10.22;Mat 19.28-29;Iac 2.5;

13Nimeni, când este ispitit, să nu zică: "Sunt ispitit de Dumnezeu". Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.

14Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.

15Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.

Iov 15.35;Ps 7.44;Rom 6.21-23;

16Nu vă înșelați preaiubiții mei frați:

17orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Ioan 3.27;1Cor 4.7;Num 23.19;1Sam 15.29;Mal 3.6;Rom 11.29;

18El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.

Ioan 1.13;Ioan 3.3;1Cor 4.15;1Pet 1.23;Efes 1.12;Ier 2.3;Apoc 14.4;

19Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;

Ecl 5.1;Prov 10.19;Prov 17.27;Ecl 5.2;Prov 14.17;Prov 16.32;Ecl 7.9;

20căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.

21De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.

Col 3.8;1Pet 2.1;Fapt 13.26;Rom 1.16;1Cor 15.2;Efes 1.13;Tit 2.11;Evr 2.3;1Pet 1.9;

22Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.

Mat 7.21;Luc 6.46;Luc 11.28;Rom 2.13;1Ioan 3.7;

23Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă;

Luc 6.47;Iac 2.14;

24și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.

25Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

2Cor 3.18;Iac 2.12;Ioan 13.17;

26Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.

Ps 34.13;Ps 39.1;1Pet 3.10;

27Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume.

Isa 1.16-17;Isa 58.6-7;Mat 25.36;Rom 12.2;Iac 4.4;1Ioan 5.18;

2

1Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului.

1Cor 2.8;Lev 19.15;Deut 1.17;Deut 16.19;Prov 24.23;Prov 28.21;Mat 22.16;Iac 2.9;Iuda 16;

2Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost;

3și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: "Tu șezi în locul acesta bun!" Și apoi ziceți săracului: "Tu stai colo în picioare!" Sau: "Șezi jos la picioarele mele!"

4Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele?

5Ascultați, preaiubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?

Ioan 7.48;1Cor 1.26-28;Luc 12.21;1Tim 6.18;Apoc 2.9;Ex 20.6;1Sam 2.30;Prov 8.17;Mat 5.3;Luc 6.20;Luc 12.32;1Cor 2.9;2Tim 4.8;Iac 1.12;

6Și voi înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătoriilor?

1Cor 11.22;Fapt 13.50;Fapt 17.6;Fapt 18.12;Iac 5.6;

7Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați?

8Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți", bine faceți.

Lev 19.18;Mat 22.39;Rom 13.8-9;Gal 5.14;Gal 6.2;

9Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat, și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege.

Iac 2.1;

10Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.

Deut 27.26;Mat 5.19;Gal 3.10;

11Căci, Cel ce a zis: "Să nu preacurvești", a zis și: "Să nu ucizi". Acum, dacă nu preacurvești, dar ucizi, te faci călcător al Legii.

Ex 20.13-14;

12Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege a slobozeniei:

Iac 1.25;

13căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruiește judecata.

Iov 22.6;Prov 21.13;Mat 6.15;Mat 18.35;Mat 25.41-42;Ioan 4.17-18;

14Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?

Mat 7.26;Iac 1.23;

15Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele,

Iov 31.19-20;Luc 3.11;

16și unul dintre voi le zice: "Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!" fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

1Ioan 3.18;

17Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

18Dar va zice cineva: "Tu ai credința, și eu am faptele." "Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele."

Iac 3.13;

19Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară!

Mat 8.29;Marc 1.24;Marc 5.7;Luc 4.34;Fapt 16.17-19.15;

20Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?

21Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Gen 22.9-12;

22Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

Evr 11.12;

23Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: "Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire"; și el a fost numit "prietenul lui Dumnezeu."

Gen 15.6;Rom 4.3;Gal 3.6;2Cron 20.7;Isa 41.8;

24Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.

25Tot așa, curva Rahav: n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?

Ios 2.1;Evr 11.31;

26După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

3

1Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.

Mat 23.8-10;Rom 2.20-21;1Pet 5.3;Luc 6.37;

2Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul.

1Împ 8.46;2Cron 6.36;Prov 20.9;Ecl 7.20;1Ioan 1.8;Ps 34.13;Iac 1.26;1Pet 3.10;Mat 12.37;

3De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

Ps 32.9;

4Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

5Tot așa și limba, este un mic mădular, și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Prov 12.18;Prov 15.2;Ps 12.3;Ps 73.8-9;

6Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.

Prov 16.27;Mat 15.11-18.19-20;Marc 7.15-23;

7Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc, și au fost îmblânzite de neamul omenesc,

8dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Ps 140.3;

9Cu ea binecuvântăm pe Domnul, și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.

Gen 1.26;Gen 5.1;Gen 9.6;

10Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!

11Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară?

12Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.

13Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!

Gal 6.4;Iac 2.18;Iac 1.21;

14Dar dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului.

Rom 13.13;Rom 2.17-23;

15Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Grecește: sufletească.), drăcească.

Filip 3.19;Iac 1.17;

16Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.

1Cor 3.3;Gal 5.20;

17Înțelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică.

1Cor 2.6-7;Rom 12.9;1Pet 1.22;1Pet 2.1;1Ioan 3.18;

18Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.

Prov 11.18;Osea 10.12;Mat 5.9;Filip 1.11;Evr 12.11;

4

1De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?

Rom 7.23;Gal 5.17;1Pet 2.11;

2Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați, și vă luptați; și nu aveți, pentru că nu cereți.

3Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.

Iov 27.9;Iov 35.12;Ps 18.41;Prov 1.28;Isa 1.15;Ier 11.11;Mic 3.4;Zah 7.13;Ps 66.18;1Ioan 3.22;1Ioan 5.14;

4Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.

Ps 73.27;1Ioan 2.15;Ioan 15.19;Ioan 17.14;Gal 1.10;

5Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Gen 6.5;Gen 8.21;Num 11.29;Prov 21.10;

6Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți."

Iov 22.29;Ps 138.6;Prov 3.34;Prov 29.23;Mat 23.12;Luc 1.52;Luc 14.11;Luc 18.14;1Pet 5.5;

7Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.

Efes 4.27;Efes 6.11;1Pet 5.9;

8Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!

2Cron 15.2;Isa 1.16;1Pet 1.22;1Ioan 3.3;Iac 1.8;

9Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare:

Mat 5.4;

10Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.

Iov 22.29;Mat 13.12;Luc 14.11;Luc 18.14;1Pet 5.6;

11Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător.

Efes 4.31;1Pet 2.1;Mat 7.1;Luc 6.37;Rom 2.1;1Cor 4.5;

12Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?

Mat 10.28;Rom 14.4-13;

13Ascultați, acum, voi care ziceți: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, și vom câștiga!"

Prov 27.1;Luc 12.18;

14Și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere. -

Iov 7.7;Ps 102.3;Iac 1.10;1Pet 1.24;1Ioan 2.17;

15Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru."

Fapt 18.21;1Cor 4.19;1Cor 16.7;Evr 6.3;

16Pe când acum vă făliți cu lăudăroșiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

1Cor 5.6;

17Deci, cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat!

Luc 12.47;Ioan 9.41;Ioan 15.22;Rom 1.20-32;Rom 2.17-23;

5

1Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi.

Prov 11.28;Luc 6.24;1Tim 6.9;

2Bogățiile voastre au putrezit, și hainele voastre sunt roase de molii.

Iov 13.28;Mat 6.20;Iac 2.2;

3Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-ați strâns comori în zilele din urmă!

Rom 2.5;

4Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.

Luc 19.13;Iov 24.10-11;Ier 22.13;Mal 3.5;Deut 24.15;

5Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel.

Iov 21.13;Amos 6.1-4;Luc 16.19-25;1Tim 5.6;

6Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea!

Iac 2.6;

7Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie.

Deut 11.14;Ier 5.24;Osea 6.3;Ioel 2.23;Zah 10.1;

8Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.

Filip 4.5;Evr 10.25-37;1Pet 4.7;

9Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați: iată că Judecătorul este chiar la ușă.

Iac 4.11;Mat 24.33;1Cor 4.5;

10Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe proorocii, care au vorbit în Numele Domnului.

Mat 5.12;Evr 11.35;

11Iată, noi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul, și cum Domnul este plin de milă și de îndurare.

Ps 94.12;Mat 5.10-11;Mat 10.22;Iov 1.21-22;Iov 2.10;Iov 42.10;Num 14.18;Ps 103.8;

12Mai presus de toate, frații mei, să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci "da" al vostru să fie "da"; și "nu" să fie "nu", ca să nu cădeți sub judecată.

Mat 5.34;

13Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!

Efes 5.19;Col 3.16;

14Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii (sau: bătrânii) bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Marc 6.13;Marc 16.18;

15Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoșa; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Isa 33.24;Mat 9.2;

16Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Gen 20.17;Num 11.2;Deut 9.18-20;Ios 10.12;1Sam 12.18;1Împ 13.6;2Împ 4.33;2Împ 19.15-20;2Împ 20.2;Ps 10.17;Ps 34.15;Ps 145.18;Prov 15.29;Prov 28.9;Ioan 9.31;1Ioan 3.22;

17Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi; și s-a rugat cu stăruință să nu ploaie, și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni.

Fapt 14.15;1Împ 17.1;Luc 4.25;

18Apoi s-a rugat din nou, și cerul a dat ploaie, și pământul și-a dat rodul.

1Împ 18.42-45;

19Fraților, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, și-l întoarce un altul,

Mat 18.15;

20să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, și va acoperi o sumedenie de păcate.

Rom 11.14;1Cor 9.22;1Tim 4.16;Prov 10.12;1Pet 4.8;